Trump şi Papa, mesaje către Phenian

Data actualizării: Data publicării:
Pope Leads The Stations of The Cross At The Colosseum
Foto: Guliver / GettyImages

Preşedintele american Donald Trump a declarat pentru CBS că nu va fi „fericit” în cazul în care Coreea de Nord va face un nou test nuclear. Întrebat dacă acest lucru s-ar traduce printr-o eventuală acţiune militară contra regimului de la Phenian, preşedintele american a dat un răspuns confuz: a spus că nu ştie, dar că va vedea. Între timp, Papa Francisc a făcut apel la negocieri care să rezolve criza nord-coreeană, pentru prevenirea unui război devastator.

Donald Trump, preşedintele SUA:A fost o rachetă mică, nu una mare, nu a fost un test nuclear ceea ce se credea că va face în urmă cu trei zile. Vom vedea ce se întâmplă.

Moderator: Aţi spus că nu veţi fi fericit, ce înseamnă?

Donald Trump:Nu voi fi fericit dacă va face un test nuclear. Vă pot spune că nici preşedintele Chinei, care este un om foarte respectat, nu va fi fericit.

Moderator: Nu veţi fi fericit înseamnă acţiune militară?

Donald Trump: Nu ştiu, vom vedea.

Lansată în direcţia Mării Japoniei, racheta a explodat după câteva secunde şi nu a reuşit nici măcar să părăsescă teritoriul nord-coreean. A fost al doilea test balistic ratat al Coreei de Nord în interval de o săptămână, dar a fost un semnal că situaţia este extrem de tensionată. Tocmai de aceea, însuşi Papa Francisc a făcut apel la mediere pentru detensionarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Coreea de Nord.

Papa Francisc: Eu cer tot timpul ca problemele să fie rezolvate pe cale diplomatică, prin negocieri, pentru că astăzi un război ar distruge nu spun jumătate din omenire, dar o bună parte a omenirii şi a culturii. Ar fi îngrozitor. Nu cred că omenirea ar fi capabilă să suporte acest lucru.

Tensiunile sunt însă în continuă creştere între SUA şi Coreea de Nord. Americanii au trimis portavionul USS Carl Vinson şi grupul său de vase de luptă în Marea Japoniei şi recent au anunţat că în acea zonă va ajunge şi un submarin militar. Totul, pe fondul tensiunilor legate de programul nuclear şi balistic al Phenianului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri