VIDEO. Sute de mii de musulmani la pelerinajul de la Mecca

Data publicării:
pelerinaj mecca crop

Sute de mii de pelerini musulmani din toată lumea au participat aseară la rugăciunile din Marea Moschee de la Mecca - locul sfânt al Islamului. Pelerinajul la Mecca este cea mai mare procesiune religioasă din lume. Pentru un musulmani, procesiunea este un adevărat gest de credinţă, pe care fiecare trebuie să-l facă cel puţin o dată în viaţă.


Pelerinajele de la Mecca au fost marcate, de-a lungul anilor, de evenimente nefericite, în special busculade, care s-au produs tocmai din cauza numărului mare de persoane care vin aici cu această ocazie.

În urmă cu doi ani, au fost peste 700 de morți și mai mult de 800 de răniți într-o busculadă de proporții care s-a produs la Mecca.

Regatul Arabiei Saudite este locul de naștere al Islamului, adăpostind primele două locuri sfinte ale musulmanilor: Marea Moschee de la Mecca și Moscheea profetului din Medina. „Hajj” este un ritual care reface traseul profetului Mohammed, din urmă cu 14 secole, relatează Agerpres.

Începe cu deplasarea pelerinilor de la Mecca la Mina, o vale din apropierea orașului sfânt, unde credincioșii musulmani petrec noaptea în rugăciuni, și continuă cu urcarea pe muntele Arafat, situat la 12 kilometri de Mecca, unde Profetul Mohammed a rostit ultima sa predică, petrecând ziua în rugăciuni și reculegere.

Pelerinii urcă Jabal al-Rahma (Muntele Iertării), unde rămân până la apusul soarelui, pentru a implora iertarea divină. Punctul central al pelerinajului, acest moment de calm și rugăciune, simbolizează Judecata de apoi. Potrivit tradiției, Satan s-a arătat de trei ori în aceste locuri: în fața lui Abraham, apoi a soției acestuia, Hagar, și în fața fiului celor doi, Ismail.

Pelerinii revin apoi la Mina, unde lapidează trei stele reprezentându-l pe Satan (gest care simbolizează refuzul răului) și participă la Sărbătoarea Sacrificiului, a mielului pe care Abraham l-a sacrificat în locul uciderii fiului său, din ordinul Domnului. Această ceremonie, cu un mare grad de risc, marchează prima zi a Sărbătorii Sacrificiului, Kurban Bayramul (4 octombrie), care durează trei zile și constă în a arunca zilnic cu câte șapte pietre în trei stâlpi înalți de 18 metri, amplasați pe o distanță de 272 de metri, situați în Valea Mina, în timp ce scandează „Allah Akbar” (Alah este cel mai mare).

În final, pelerinii vor reveni la Mecca, unde vor înconjura de șapte ori Kaaba (Casa Domnului), o construcție cubică situată în centrul Marii Moschei, care adăpostește piatra neagră adusă, conform tradiției, patriarhului Abraham de către îngerul Gabriel. 

În 2008, numărul musulmanilor a atins aproximativ cifra de trei milioane, veniți din aproape 100 de țări.

În 2007, președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a fost primul șef de stat al Republicii islamice care a participat la pelerinajul de la Mecca.

În fiecare an Arabia Saudită desfășoară peste 100.000 de forțe de ordine și voluntari, inclusiv pompieri, echipe medicale și oameni de serviciu pentru a asigura securitatea acestei imense adunări, marcate frecvent de incidente cu sute de morți (atacuri, incendii și busculade ucigătoare).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri