Igor Dodon a câştigat şi a anunţat primele decizii majore: vizită la Moscova şi alegeri anticipate în 2017

Data actualizării: Data publicării:
igor dodon
Igor Dodon merge în localitățile în care a obtinut cele mai multe voturi la scrutinul prezidential si le multumeste alegatorilor sai. Foto: Agerpres

Candidatul socialiştilor şi adept al politicilor Moscovei a fost ales preşedinte. Peste 55% dintre voturi au mers către Igor Dodon, în timp ce aproape 45% dintre moldoveni au votat cu Maia Sanda, candidata partidului proeuropean Acţiune şi Solidaritate. Votul stă însă în umbra unui uriaş scandal izbucnit la numeroase secţii de votare din Europa. Acesta a anunţat deja primele decizii majore.

Igor Dodon merge în localitățile în care a obtinut cele mai multe voturi la scrutinul prezidential si le multumeste alegatorilor sai
FOTO: Agerpres

ACTUALIZARE 13.20: Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, va efectua prima vizită oficială externă la Moscova, a anunţat, luni, Ion Ceban, şeful său de campanie, potrivit presei ruse.

ACTUALIZARE 12.00: Igor Dodon a explicat într-un interviu telefonic acordat Rossiya 24 că va declanşa alegeri anticipate la anul, miza fiind îndepărtarea actualului guvern pro-european pentru ca el și aliații săi să își poată pună în aplicare proiectele.

Parlamentul Moldovei are 101 membri în acest moment, iar cele mai multe mandate le au socialiștii.

Citiți și: Cine e și ce vrea Dodon? Portret de politician

ACTUALIZARE 08.31: Socialistul Igor Dodon a obţinut 52,4% din voturile exprimate, în timp ce candidata proeuropeană Maia Sandu a reuşit să obţină 47,6% din sufragii, potrivit rezultatelor parţiale anunţate luni dimineaţă, după centralizarea a 99,81% din procesele verbale.

Conform Unimedia, au fost procesate rezultatele din 2.078 din totalul de 2.081 secţii de votare. La acest moment, Igor Dodon are 834.940 de voturi,iar Maia Sandu - 759.509 de voturi.

ACTUALIZARE 1:00 : Proteste la sediul Comisiei Electorale Centrale din Chişinău

Mai multe persoane protestau, duminică noapte, în faţa sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Chişinău, cerând demisia reprezentanţilor ca urmarea a neregulilor apărute în desfăşurarea celui de-la doilea tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, relatează News.ro.

Cele mai grave neregului au apărut la secţiile din străinătate, unde alegătorii au aşteptat la cozi de sute de metri pentru a ajunge la urnele rămase fără bulentine de vot.

Tinerii scandează sloganele de la protestele din 2009 care au avut loc în faţa sediului CEC.

Toate luminile stradale din faţa sediului autorităţii electorale au fost stinse, iar protestele continuă în întuneric, cu drapele fluturate în aer.

Sute de persoane nu au putut să voteze, după ce buletinele de vot s-au epuizat în mai multe secţii din străinătate, inclusiv la Bucureşti şi Londra.

ACTUALIZARE 00.40. Socialistul Igor Dodon a susţinut o conferinţă de presă în care le-a transmis celor care au votat-o pe Maia Sandu că va fi şi preşedintele lor, cerându-le "să calmeze spiritele".

"Cu toţii am înţeles că am învins. Când am trecut de limita de 820.000 de alegători, noi am depăşit limita de 50 de procente plus 1, sunt date preliminare. Mulţumesc tuturor cetăţenilor din Republica Moldova care mi-au încredinţat viitorul acestei ţări. Eu înteleg foarte bine responsabilitatea care îmi revine de astăzi şi vă promit că voi fi preşedintele tututor", a spus Dodon.

El a felicitat-o pe Maia Sandu pentru rezultatul foarte bun şi i-a mulţumit pentru "o campanie electorală dură, dar bună".

"Acum haideţi să calmăm spiritele, nu avem nevoie de ură în societate. Stimaţi concetăţeni care aţi votat-o pe Maia Sandu, o să iau în calcul toate dorinţele dumneavostră, o să ascult pe fiecare, dar haideţi să liniştim spiritele, să recunoaştem, diferenţa este destul de mare. Ieşiţi cu un mesaj foarte clar, eu sunt gata şi mâine pentru o întrevedere, dar nu trebuie divizată societatea", a declarat Dodon, care le-a transmis celor din diaspora că de astăzi este şi preşedintele lor.

ACTUALIZARE 23.35. Unimedia titrează: "Igor Dodon este noul președinte al Republicii Moldova! În urma procesării a 95,43% din procese verbale, acesta acumulat 55,41% din voturi, iar Maia Sandu a acumulat 44,59%.

Astfel, deși mai sunt de număr circa 170 mii de voturi, totuși rezultatele îl indică pe Igor Dodon câștigător."

ACTUALIZARE 23.20. În satul Sadova, raionul Călărași, de unde este originar liderul PSRM, Igor Dodon, se pare că victoria sa a fost la limită. Socialistul a acumulat 586 de voturi, ceea ce reprezintă 50,47% din coturi.

Contracandidata sa, Maia Sandu a acumulat la Sadova 49,53% din voturi, ceea ce reprezintă echivalentul a 575 de voturi, scrie unimedia.info.

ACTUALIZARE 23.05. Un reprezentant al Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Republica Moldova a declarat că alegerile din acest an din republica Moldova au reprezentat o încercare pentru toţi cei implicaţi în proces, îndeosebi pentru cetăţeni.

ACTUALIZARE 22:51. Rezultate preliminare 91,11% procese verbale prelucrate: Igor Dodon 55,86%, Maia Sandu 44,14%.

ACTUALIZARE 22.28. Maia Sandu a obţinut 2.443 de voturi la secţia de votare de la Iaşi, din incinta Consulatului Republicii Moldova, adică 96,6 la sută, în timp ce socialistul Igor Dodon a luat 70 de voturi, susţin surse din cadrul comisiei electorale, citate de News.ro.

  Rezultate după prelucrarea a 80,2% din procesele verbale: Igor Dodon 57,05%, Maia Sandu 42,95%.

  Rezultate preliminarii pe raioane

rezultate raioane
FOTO Unimedia.info

  Rezultate preliminare 73,43% procese verbale prelucrate: Igor Dodon 57,52%, Maia Sandu 42,48%

ACTUALIZARE 22.10. Trei secții de votare din afara țării și-au prelungit cu două ore secția de vot de la Tel Aviv, una dintre secțiile de vot din București și Treviso, deasemenea și două secții din țară.

ACTUALIZARE 22:09. Rezultate preliminare 68,96% procese verbale prelucrate: Maia Sandu - 41,9%, Igor Dodon - 58,1 %.

ACTUALIZARE 21.50. Autorităţile electorale au anunţat că socialistul Igor Dodon a strâns 100% din voturile exprimate în satul Grizniţa din raionul Briceni, situat în nord-vestul Republicii Moldova. Rezultatele parţiale ale celui de-al doilea tur prezidenţial vor apărea în următoarele ore, în timp ce buletinele de vot sunt numărare în fiecare secţie, transmite Unimedia.

ACTUALIZARE 21.40. Igor Dodon a îndemnat cetăţenii să-şi păstreze calmul, indiferent de rezultatele alegerilor.

ACTUALIZARE 21.25. Maia Sandu a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că acest scrutin al alegerilor prezidențiale a fost prost organizat, dat fiind faptul că mai multe secții de votare de peste hotare au rămas fără buletine de vot, iar mai mulți moldoveni nu au putut să-și exercite votul.

ACTUALIZARE 21.13. Primele rezultate vin de la Moscova. La Consulat au votat pentru Dodon 2670 de alegători, iar pentru Maia Sandu 323. 7 buletine au fost declarate nevalabile, potrivit unimedia.info.

ACTUALIZARE 21.00. Secţiile de vot s-au închis. A început numărătoarea voturilor.

1,6 milioane de moldoveni au ieşit la vot, prezenţa la vot a fost de 53%. Până la ora 24.00 se vor numără peste 90% din voturi.

ACTUALIZARE 20.00. cu o oră înaintea închiderii secțiilor de votare din țară, la urne s-au prezentat peste 52% dintre alegători, potrivit unimedia.info. La această ora deja s-au închis secțiile de vot din Japonia, China, orașele rusești Nijnevartovsk și Kransoiarsk, dar și secția de vot de la Baku. Acum se închid secțiile de vot din Moscova și Sankt-Petersburg.

ACTUALIZARE 19.30Renato Usatîi, bănuit că a comandat asasinarea unui om de afaceri rus, este dat în urmărire internațională, însă asta nu l-a oprit să voteze la Ambasada Republicii Moldova de la Moscova.

ACTUALIZARE 18:30 Una dintre secţiile de vot din Londra, din strada Stratford, a fost închisă după ce s-au epuizat toate buletinele de vot

ACTUALIZARE 18:00 Maia Sandu, candidata proeuropeană din alegerile prezidențiale din Moldova, cere, într-o postare pe Facebook demisia ministrului de externe și a șefei Comisiei Electorale Centrale. Motivul: organizarea defectuoasă a votului în diaspora. Detalii, AICI.

ACTUALIZARE 17:20  Moldovenii care locuiesc în Bucureşti s-au înghesuit să voteze la secţia deschisă la Ambasada Republicii Moldova. Drept urmare, ambasadorul Mihai Gribincea a avertizat că, în următoarele ore, buletinele de vot se vor termina. Astfel, moldovenii sunt rugaţi să meargă să voteze si la secţia de la Consulat. Mai mult decat atat, autorităţile caută soluţii pentru a-i transporta spre consulat pe cei care vin să voteze la ambasadă.

ACTUALIZARE 17:10 Moldovenii din străinătate stau la cozi ca să voteze. Până la ora 17:00, votaseră 96.000 de cetățeni în cele 100 de secții de vot deschise în străinătate. Se stă la coadă la Londra, la Padova, în Italia, dar și la Moscova. În România votaseră până la ora 17:00 peste 10.000 de cetățeni.

La aproape 3.800 de kilometri distanţă de ţară, moldovenii din Spania au venit şi ei la urne. Cei mai mulţi, cu speranţa că ţara lor de baştină îşi va continua drumul către Vest. O speranţă pe care au şi cei stabiliţi în Italia, unde trăieşte o comunitate mare de moldoveni.

Pentru cei aproximativ 20 de mii de moldoveni care trăiesc în Spania, cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale este o şansă la o viaţă mai bună. O spun mulţi dintre cei care au venit de dimineaţă la urne.

Ciprian Bălțoiu, corespondent Digi24 la Madrid: „La sediul Ambasadei Republicii Moldova de la Madrid este un flux continuu de cetăţeni care vin să voteze în turul al doilea al prezidenţialelor”.

„Noi oricum nu ne mai întoarcem, nu avem la ce ne întoarce, dar vrem să fie bine...avem acolo fraţi, părinţi, surori”, spune unul dintre votanți.

În urmă cu două săptămâni, în primul tur al alegerilor prezidenţiale au votat doar 1.500 de moldoveni din Spania. Numărul acestora ar putea fi acum mai mare, iar pe teritoriul acestei ţări au fost deschise în total patru secţii de votare.

„Am votat că trebuie să votăm pe cineva care să facă ceva în viaţa asta, că noi suntem sătui de tot ce s-a făcut”, spune un alt alegător.

Spre deosebire de primul tur, interesul pentru aceste alegeri pare să fie mai mare în multe ţări în care trăiesc moldoveni. În Italia, Germania şi Marea Britanie s-au format cozi în faţa secţiilor de votare, iar oamenii au aşteptat zeci de minute până să voteze. Lucru care nu i-a descurajat.

„Vine lumea cu copii, vine lumea cu plăcinte, oameni care nu se cunosc între ei, oameni care se cunosc aici”, a declarat o alegătoare din Italia.

„Am venit aici să luptăm împotriva hoţilor, să luptăm pentru o Moldovă mai frumoasă, mai bogată”, explică un alt alegător.


 

ACTUALIZARE 17:00 Mobilizarea la vot este în mod vădit mai bună. Aproape 47 la sută dintre alegători votaseră în Republica Moldova cu patru ore înainte de închiderea urnelor. La Chișinău, prezența la vot este mai mare decât media pe țară. De asemenea, sunt foarte mulți oameni care stau la coadă la secțiile special amenajate pentru locuitorii din Transnistria, transmite trimisul special Digi24 la Chișinău, Ligia Pricopi.

În ceea ce privește profilul alegătorilor, ceea ce au sperat candidații în cele două săptămâni dintre cele două tururi, și anume să aducă mai mulți tineri la vot, nu prea s-a întâmplat. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani reprezintă numai 10 la sută dintre cei care s-au prezentat până acum la urne. E, totuși, o prezență mai bună față de aceeași oră la turul I. De asemenea, mobilizarea este mai mare în rândul femeilor - 53 la sută. 

Secțiile de vot se vor închide la ora 21:00.

ACTUALIZARE 15:30 Mobilizarea la vot pare să fie ceva mai bună decât la primul tur. Iată situaţia la această oră:

moldova 15.30

La 15:30 votaseră 41,7 la sută dintre alegători, în Republica Moldova, în timp ce în turul I, la aceeaşi oră se înregistra o rată de participare la vot de aproape 38 la sută.

ACTUALIZARE 15:00 Coadă la vot în Marea Britanie:

moldovenii-de-la-stratford--londra-sunt-trimisi-sa-voteze-la-ambasada-rm-in-marea-britanie-24614

ACTUALIZARE 14:45 Este în continuare coadă la Ambasada Republicii Moldova la București. Oamenii așteaptă în liniște, fără incidente, să intre să voteze. Merge destul de repede, intră cam cinci-șase oameni o dată.

Există însă posibilitatea ca cele 3.000 de buletine de vot pe care le are secția de la Ambasadă să se epuizeze înainte de închiderea oficială a urnelor, situație în care oamenii care ar vrea să voteze vor fi îndrumați către secția de vot organizată la Consulatul Republicii Moldova, aflată în apropiere.

ACTUALIZARE 13:00 Fostul președinte Traian Băsescu, proaspăt cetăţean al Republicii Moldova, s-a prezentat şi el la urne, alături de soție.

Am votat pentru canddiatul care în toată campania a susținut că va menține drumul european al Republicii Moldova și apropierea de România. Ca cetățean al Republicii Moldova, vreau valorile europene în această țară”, a spus după Traian Băsescu.

ACTUALIZARE 12:20 Şi cetăţenii moldoveni din Spania s-au prezentat la vot. Potrivit statisticilor, în Spania este a doua mai mare comunitate de moldoveni din Europa, după Italia, cu aproape 30 de mii de membri. 

vot moldova la madrid

FOTO: Ciprian Bălțoiu, corespondentul Digi24 la Madrid

ACTUALIZARE 12:10  La rândul său, socialistul Igor Dodon e sigur de victorie, mai ales că sondajele dinaintea votului îi dădeau un avantaj de aproape 10 procente. „Astăzi este o zi istorică pentru Republica Moldova. De mâine, începem o nouă filă a istoriei moderne. Am votat pentru viitorul țării noastre. Eu sunt ferm convins că Moldova are viitor. Moldova va fi o țară integră, independentă, suverană. Am votat pentru viitorul copiilor noştri, pentru viitorul Republicii Moldova”, a spus el.

ACTUALIZARE 12:05 Maia Sandu a votat. În declarațiile făcute după aceea, le-a cerut insistent oamenilor să iasă la vot:

Am votat pentru oameni care cred în corectitudine, adevăr, muncă cinstită, educaţie, bun simț. Vreau să le mulțumesc celor care s-au mobilizat şi au ajuns la vot. Am demonstrat că suntem mulți și puternici. Vreau să-i rog pe cei care n-au ajuns la vot să facă asta. Votul e foarte important pentru toți. Vreau să vă rog să fim vigilenți azi, să nu le permitem să ne fure votul.

Mulțumesc celor care au luptat în aceste alegeri, care au crezut în oameni cinstiți. Mulțumesc concetățenilor din diaspora care parcurg sute și mii de kilometri”, a declarat Maia Sandu.

Ea crede că mobilizarea la vot în diaspora este destul de bună. „Din ce am văzut pe reţelele de socializare, e un fenomen pe care nu l-am mai urmărit până acum. E adevărat (că nu e o mobilizare foarte mare – n.r.), dar încă avem timp și sper să reuşim să votăm într-un număr foarte mare. Îi îndemn pe toţi să iasă la vot”, a mai spus candidata proeuropeană.

ACTUALIZARE 12:00  Până la ora 12:00 îşi exprimaseră dreptul de vot peste 22 la sută dintre alegători.

Printre primii oficiali de la Chişinău care au votat deja se numără şi preşedintele în exerciţiu, Nicolae Timofti. Iată ce a declarat:

„(Am votat) Pentru binele ţării, pentru binele acestui popor, pentru linişte, pace, în Republica Moldova. Şi să fie un preşedinte care să reuşească mai mult decât ceea ce nu am reuşit noi. Viaţa nu stă pe loc, se mişcă şi eu sunt sigur că o să fie schimbări pe viitor mai bune”.

ACTUALIZARE 11:42. Mobilizarea cetățenilor moldoveni la vot pare să fie mai mare în Moldova decât în diaspora. Situația de la ora 11:40: în Republica Moldova rata de participare la vot era de 19,87 la sută, în diaspora era de 4,31 la sută. Ce-i drept, secțiile de vot din vestul Europei s-au deschis cu o oră mai târziu față de Moldova.

prezenta la vot ora 1140

Comisia Electorală Centrală transmite în direct, în timp real, situația participării la vot. O puteți consulta AICI.


Şi cetățenii moldoveni care locuiesc în România pot vota azi, fără să meargă acasă. Pentru turul al doilea al alegerilor prezindenţiale de peste Prut, în ţara noastră sunt deschise 11 secţii de votare în 10 oraşe. Două dintre secţii sunt în Capitală. La cea deschisă la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, au venit deja oameni să voteze încă de la deschiderea urnelor, iar în jurul orei 10:00 deja se formase coadă.

Deja peste 300 de cetățeni moldoveni votaseră până atunci la secția amenajată la Ambasada din București.

Iată ce au declarat unii dintre alegători:

Reporter: Ce așteptări aveți?

Alegător: Să facă în așa fel, încât să mulţumească populaţia ţării sau pe cei care sunt plecaţi. Aş pleca din România şi aş lucra acasă mai bine.

Ne gândim numai la copii. Şi noi suntem tineri. Vrem să trăim şi noi mai bine, dar mai aproape de familii şi de părinţi să fim.

-  Ce puteți spune în privința cetăţenilor moldoveni stabiliţi în alte ţări?

Alegător: Să vină la vot! Veniţi masiv la vot, pentru că avem nevoie de voi!

- Ce aşteptări aveţi de la viitorul președinte, indiferent cine va fi?

Alegător: De la preşedinte sau de la doamna preşedinte - pentru prima dată în Moldova, dar nu pentru prima dată în estul Europei - mari aşteptări de reconciliere a societății şi de reconstruire a unor temelii sănătoase, a unei încrederi în ziua de mâine şi a unei încrederi în lipsa susceptibilității de corupţie şi o temelie nouă pentru o democrație bazată pe o jurisprudenţa corectă.

Analiștii spun că șansa pentru candidatul proeuropean ar fi o mobilizare amplă a tinerilor la vot.

vot barcelona moldova

Foto: Tineri moldoveni se mobilizează pentru a merge la vot în Firenze

Moldovenii din diasporă sunt din ce în ce mai mobilizați, scrie agora.md. Până la ora 10:00 votase peste 4% din diasporă. Apar din ce în ce mai multe postări pe Facebook cu moldoveni de peste hotare care au votat și care îi îndeamnă și pe ceilalți să meargă la vot.

Dorin Toma, Germania: „#votat #berlin” la Ambasada R Moldova, Berlin

vot moldova ambasada berlin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri