Reacția președintelui Iohannis după episodul „Moldovei mari”

Data actualizării: Data publicării:
putin si dodon harta moldova mare

România va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova, indiferent de declarațiile recente ale noului președinte Igor Dodon, a afirmat președintele Klaus Iohannis. Pe de altă parte, șeful statului român reiterează aşteptarea României ca noul preşedinte al Republicii Moldova să acţioneze conform atribuţiilor sale constituţionale. Recent, Igor Dodon a comentat că jumătate din teritoriul României de astăzi aparţine Moldovei.

În Republica Moldova, am asistat la primele alegeri prezidenţiale directe după mult timp. Reiterez aşteptarea României ca noul preşedinte să acţioneze conform atribuţiilor sale constituţionale. O spun inclusiv în lumina declaraţiilor sale cele mai recente. Indiferent de acestea, România va continua să sprijine drumul european al Republicii Moldova”, a declarat Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

Preşedintele a afirmat că Republica Moldova are nevoie de stabilitate şi implicare "responsabilă" a tuturor factorilor politici şi instituţionali în procesul de reforme.

„Subliniez deschiderea României, în acest context, pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, pentru continuarea proiectelor de cooperare bilaterală cu Guvernul şi autorităţile locale ale Republicii Moldova”, a adăugat șeful statului.

Klaus Iohannis a reamintit că, la ultima şedinţă a CSAT, a fost adoptat un Plan de Acţiune privind abordarea strategică a relaţiei României cu Republica Moldova, al cărui obiectiv este „susţinerea orientării clare, ireversibile a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană”.

„Efortul României va trebui sistematizat şi concentrat instituţional astfel încât rezultatele să fie vizibile, concrete şi palpabile pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a precizat șeful statului.

Reiterez în acest context, vorbind despre vecinătatea estică, importanța unei bune pregătiri a Summitului Parteneriatului Estic din noiembrie 2017. Reafirm necesitatea ca acest parteneriat să depășească stadiul la care s-a ajuns la Summitul de la Riga din 2015. El trebuie să fie mai eficient în aducerea statelor partenere mai aproape de standardele europene, să sprijine proactiv reforma și să contureze perspectiva europeană pentru partenerii care o doresc”, a concluzionat președintele.

putin si dodon harta moldova mare

Președintele rus, Vladimir Putin, i-a făcut cadou astăzi omolgului său de la Chișinău, Igor Dodon, harta Moldovei Mari, realizată de cartograful italian Bartolomeo Borghi.

Harta a fost a fost întocmită la sfârșitul secolul al XVIII-lea de către cartograful italian Bartolomeo Borghi, după războiul ruso-turc din 1790-1791. Cuprinde teritoriul Republicii Moldova, cel al provinciei românești Moldova, nordul Bucovinei, dar și o parte din Dobrogea.

Dodon le-a spus jurnaliștilor ruși că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc”.

În cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul agenției de presă TASS, Dodon și-a exprimat regretul că în 1812, Imperiul Rus nu a anexat întreg teritoriul Moldovei, ci s-a oprit la Prut. „Dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri