Protest masiv la Seul. Oamenii cer demisia președintei

Data publicării:
Rally Against President Park Continues In Seoul
SEOUL, SOUTH KOREA - DECEMBER 03: Protesters gather and occupy major streets in the city center for a rally against South Korean President Park Geun-hye on December 3, 2016 in Seoul, South Korea. Park addressed to the nation this week that she would leave it to the Parliament to decide if she should step down from her presidency after her friend Choi Soon-sil was charged with corrupt influence over state affairs. (Photo by Kim Hong-Ji / Pool /Getty Images)

Au fost din nou proteste masive la Seul. Mai bine de un milion de sud-coreeni au cerut demisia preşedintei ţării. Şefa statului e implicată într-un scandal de corupţie.

Persoane apropiate de aceasta au fost arestate pentru abuz de putere şi fraudă, iar sediile mai multor companii de la Seul, bănuite ca ar fi dat mită unor prieteni ai preşedintei, au fost percheziţionate.

Sute de mii de persoane au umplut în cursul zilei toate bulevardele din centrul capitalei, iar la lăsarea serii, protestatarii au aprins lumânări.

Preşedintele Coreei de Sud a încredinţat informaţii sensibile unei prietene din copilărie, despre care spune că i-a fost alături în cele mai grele momente. Amica a avut acces la documente secrete şi a adunat 70 de milioane de dolari de la companii sud-coreene, bani folosiţi apoi de guvern pentru cheltuieli ilicite, scrie presa sud-coreeană. În faţa dezvăluirilor, femeia care conduce Coreea de Sud nu a avut încotro și a cerut scuze poporului:

„Îmi recunosc clar greşeala şi cer iertare naţiunii”.

Amica preşedintei, devenită eminenţa cenuşie din umbră a Coreei de Sud, şi-a folosit influenţa şi ca îşi ajute fiica să intre la facultate. Premiată cu aur pentru echitaţie la Jocurile Asiatice din 2014, fata a primit o bursă pentru această disciplină sportivă de la un o universitate de top din ţară. A fost pentru prima şi singura dată când instituţia a acordat o asemenea bursă pentru echitaţie. În plus, colegii ei spun că notele i-au fost umflate în urma unor influenţe venite de sus.

Pentru localnici este cu atât mai revoltător cu cât sistemul educaţional din Coreea de Sud este foarte competitiv. Elevii sunt supuşi unor presiuni mari din partea părinţilor şi a societăţii să intre la o facultate bună, iar orice avantaj obţinut necinstit este criticat aspru.

Cele trei partide de opoziție din Coreea de Sud au înaintat sâmbătă în Parlament o moțiune pentru destituirea președintei Park Geun-hye. Ea ar putea deveni prima deținătoare a acestei funcții care își încheie prematur mandatul în urma unui scandal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri