Bilanț Donald Trump. Președintele dă vina pe „greaua moștenire” și atacă din nou presa

Data actualizării: Data publicării:
President Trump Holds News Conference In East Room Of White House
Foto: Gulliver/GettyImages

La patru săptămâni de la învestire, preşedintele Donald Trump a ţinut o conferinţă de presă pentru a face bilanţul începutului de mandat. Deşi din toate părţile apar informaţii că în noua Administraţie e haos, noul preşedinte a spus că totul merge perfect. În schimb, a acuzat presa de partizanat şi răspândire de ştiri false. A fost însă pus în încurcătură de un jurnalist care i-a demonstrat că spune el însuşi lucruri neadevărate.

Donald Trump şi-a început conferinţa de presă lăudându-se cu „progresele incredibile” pe care le-au făcut Statele Unite în doar patru săptămâni de la inaugurarea mandatului său.

Am făcut progrese incredibile. Nu cred că a mai fost vreun preşedinte care să facă ce am făcut în noi în atât de puţin timp”, a declarat șeful Casei Albe.

Mai ales că...

Dacă vreţi să fiu sincer, am moştenit un dezastru. E un dezastru. Acasă şi în străinătate e un dezastru. Companiile pleacă în Mexic şi alte locuri, salariile sunt mici. Instabilitate generalizată în străinătate, indiferent unde te uiţi”, a explicat președintele.

La capitolul realizări, Donald Trump a anunţat revenirea în ţară a unor companii mari care plănuiau să-şi mute fabricile în străinătate, performanţele „record” al bursei şi optimismul mediului de afaceri. Lucruri pe care, a acuzat el, poporul american nu le poate afla în presă.

Din păcate, mare parte din presa de la Washington, New York şi Los Angeles nu lucrează pentru oameni, ci pentru interese speciale şi pentru cei care profită de pe urma unui sistem evident defect. (...) Presa a devenit atât de necinstită, încât, dacă nu vorbim despre asta, facem un imens deserviciu poporului american”, a afirmat Donald Trump.

Președintele i-a luat din nou apărarea lui Michael Flynn, fostul său consilier pentru securitate națională, care a demisionat după numai o lună, pe care nu îl consideră vinovat decât de comunicare defectuoasă.

De altfel, Trump a negat din nou ar avea vreo legătură cu Rusia.

Nu am proprietăţi în Rusia, nu am împrumuturi în Rusia, nu am afaceri în Rusia”, susține liderul Casei Albe.

El a dezminţit şi articolul din „The Wall Street Journal” potrivit căruia serviciile îi ascund informaţii sensibile pentru că nu au încredere în el, citând un comunicat al şefului comunităţii de informaţii.

A existat însă şi un moment când presa l-a pus în încurcătură.

Reporter: Aţi spus că aţi avut cea mai mare diferenţă de voturi în Colegiul Electorilor de la Ronald Reagan încoace, cu 306 voturi. Dar preşedintele Obama a avut 365 în 2008... Preşedintele Obama a avut 332 şi George W. Bush 426 când a câştigat.

Donald Trump, preşedintele SUA: Mi s-a furnizat această informaţie. Mi s-a spus că a fost diferenţă mare.

Reporter: Întrebarea este de ce ar trebui americanii să aibă încredere în dvs. când acuzaţi presa că dă ştiri false, dacă dvs. oferiţi informaţii greşite?

Donald Trump: Nu ştiu, informaţia asta mi-a fost furnizată. De fapt, am văzut-o undeva. Dar a fost o victorie clară, sunteţi de acord cu asta?

Reporter: Sunteţi preşedinte.

Donald Trump: Mulţumesc, bun răspuns.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri