Fost șef CIA: Trump este manipulat de Putin

Data actualizării: Data publicării:
G20 Nations Hold Hamburg Summit
Foto: Guliver/GettyImages

Doi foşti şefi ai serviciilor de informaţii din SUA spun că preşedintele Donald Trump supune America unui risc de securitate, prin refuzul său de a admite implicarea Rusiei în alegerile de anul trecut. Liderul de la Casa Albă a provocat un val de critici după ce a spus că îl crede pe Vladimir Putin atunci când neagă orice implicare. Liderul rus îl manipulează, iar ceilalţi lideri străini vor încerca şi ei să profite de orgoliul preşedintelui SUA, au declarat, pentru CNN, John Brennan, fost director al CIA, şi James Clapper, fost şef al comunităţii de informaţii.

James Clapper, fost șef al comunității de informații americane: Putin este angajat în subminarea sistemului nostru, a democraţiei noastre. Să încerci să prezinţi lucrurile altfel este, cred eu, uluitor şi reprezintă un pericol pentru această ţară.

John Brennan, fost șef al CIA: Cred că domnul Putin este foarte abil în a juca dorinţa domnului Trump de a fi flatat. Şi mai cred că domnul Trump este, din cine ştie ce motiv, fie intimidat de domnul Putin, fie îi este frică de ce ar putea face acesta sau de ce s-ar putea afla ca urmare a acestor investigaţii (despre amestul Rusiei în alegerile americane - n.r.). Cred că trimite un semnal îngrijorător aliaţilor noştri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri