A doua dezbatere | Hillary Clinton şi Donald Trump, fără menajamente

Data actualizării: Data publicării:
Candidates Hillary Clinton And Donald Trump Hold Second Presidential Debate At Washington University
Foto: Gulliver/Getty Images

A doua dezbatere televizată între Donald Trump și Hillary Clinton a dat prilejul unor cuvinte grele aruncate reciproc de cei doi candidați, însă finalul a fost unul împăciuitor: Hillary Clinton și-a exprimat admirația pentru copiii contracandidatului, în timp ce Donald Trump și-a declarat respectul pentru spiritul de luptătoare al lui Hillary Clinton.

Candidates Hillary Clinton And Donald Trump Hold Second Presidential Debate At Washington University
Foto: Gulliver/Getty Images

În timpul dezbaterii, Trump nu a menajat-o deloc pe contracandidata sa, amintind de scandalurile sexuale ale soțului, fostul președinte Bill Clinton, și spunând că ar trebui să facă închisoare pentru modul neglijent în care a folosit e-mailul atunci când era secretar de stat. A promis, de altfel, că asta o să se și întâmple, dacă ajunge el președinte.

Și Hillary Clinton a dat jos mănușile și a spus că remarcile lui Donald Trump despre femei arată că nu are stofă de președinte. Cu puțin timp înainte de începerea dezbaterii din St. Louis, Trump a avut o apariție-șoc la o conferință de presă: a venit însoțit de femeile care l-au acuzat pe Bill Clinton de agresiune sexuală.

S-au contrazis în multe privințe, ba chiar Donald Trump l-a contrazis pe însuși coechipierul său, cel care va deveni vicepreședinte, dacă va câștiga alegerile, Mike Pence. Acesta a spus săptămâna trecută că SUA ar trebui să fie pregătite pentru o eventuală intervenție militară în Siria, dacă va fi nevoie. „Nu am vorbit despre asta și nu suntem în acord”, a declarat Donald Trump.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Următoarea dezbatere electorală directă între cei doi contracandidați va avea loc la 19 octombrie.


Hillary Clinton versus Donald Trump, runda a doua: candidaţii la Casa Albă stau faţă în faţă o oră şi jumătate la noapte, într-o confruntare televizată. Va fi însă ceva nou: mai degrabă interviu decât dezbatere. Jumătate dintre întrebări vor fi puse de alegători indecişi, jumătate de moderatori de la CNN şi ABC.

40 de americani obişnuiţi au fost aleşi prin sondaj să participe la evenimentul de la Universitatea Washington din Saint Louis. Fostul secretar de Stat al SUA şi magnatul vor avea la dispoziţie două minute pentru a răspunde la o întrebare. Acest tip de dezbatere a fost introdus în 1992, la cererea lui Bill Clinton.

Sunt acolo pentru că au griji, vor să adreseze întrebări, cum ar fi, de exemplu, despre asigurările sociale”, spune John Donovan, analist politic ABC.

Confruntările directe între cei doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte sunt de cele mai multe ori decisive. Nu o dată s-a întâmplat ca o astfel de dezbatere să decidă ocupantul fotoliului de la Casa Albă. De aceea, candidaţii pregătesc în detaliu fiecare înfruntare.

Dacă Hillary Clinton câştigă această dezbatere, cred că mulţi alegători se vor răzgândi. Dacă Donald Trump pierde două dezbateri, înseamnă că nu va reuşi să obţină multe dintre voturile indecişilor”, spune Todd Graham, profesor laUniversitatea South Illinois.

Hillary Clinton s-a arătat gata să îi facă faţă lui Donald Trump, iar magnatul i-a răspuns încrezător.

Abia aştept următoarea dezbatere şi pe cea care îi va urma”, a spus Hillary Clinton.

„Ne vedem duminică, la dezbatere!”, a spus și Donald Trump.

Aproape 100 de milioane de oameni au urmărit prima confruntare televizată dintre Hillary Clinton şi Donald Trump: a bătut recordul de audienţă stabilit acum 36 de ani. Hillary Clinton a reuşit să câştige dezbaterea şi are cinci procente avans în faţa magnatului, în sondajele de opinie.

Digi24 transmite în direct, la ora 4 dimineaţa, dezbaterea electorală din Statele Unite. Înfruntarea dintre Hillary Clinton şi Donald Trump o puteţi urmări fără traducere la televizor, pe siteul digi24.ro şi pe pagina noastră de Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri