O angajată FBI s-a căsătorit cu teroristul ISIS pe care trebuia să-l investigheze

Data actualizării: Data publicării:
fbi-syria-daniela-greene-masked-super-FOTO CNN
Foto: CNN

Poveste demnă de Hollywood, descoperită de jurnaliştii postului american de televiziune CNN. O agentă a Biroului Federal de Investigaţii, translator de limba germană, şi-a părăsit familia şi a fugit în Siria, unde s-a căsătorit cu un terorist, membru important al grupării Stat Islamic. Reporterii CNN au reuşit să afle secretele acestei poveşti de dragoste şi spionaj, care a început acum trei ani. 

fbi-syria-daniela-greene-masked-super-FOTO CNN
Foto: CNN

Daniela Greene a mințit FBI în legătură locul în care se deplasează și l-a avertizat pe noul soț că este în curs de investigare, potrivit dosarului aflat în instanțele federale. Dosarul lui Greene, care nu a fost niciodată publicat, arată o breșă stânjenitoare a securității naționale la nivelul FBI, scrie CNN. De asemenea, potrivit sursei citate, povestea Danielei Green ridică întrebări și asupra unui potențial tratament preferențial primit de aceasta de la procurorii Departamentului de Justiție, care au acuzat-o de o infracțiune relativ minoră, apoi au cerut judecătorului să îi dea o sentință redusă în schimbul cooperării, ale cărei detalii rămân secrete, la cererea instanței.

cuspert-abu-talha-al-almani-jpg-super-foto cnn
Foto: CNN

Potrivit CNN, bărbatul cu care s-a căsătorit Greene nu era un terorist obișnuit - este vorba despre Denis Cuspert, un rapper german transformat în cadru de recrutare pentru ISIS, a cărui influență crescândă l-a pus pe radarul autorităților de combatere a terorismului de pe două continente. În Germania, Cuspert a fost cunoscut după numele de scenă, Deso Dogg. În Siria, el era cunoscut sub numele de Abu Talha al-Almani. El l-a lăudat pe Osama bin Laden într-o melodie, l-a amenințat pe fostul președinte Barack Obama că „îi va tăia gâtul” și a apărut în videoclipuri de propagandă, inclusiv unul în care ținea în mână capul unui om.

La doar câteva săptămâni de la căsătoria cu Cuspert, Greene și-a dat seama că a făcut o greșeală teribilă. A fugit înapoi în SUA, unde a fost imediat arestată și a fost de acord să coopereze cu autoritățile.

A pledat „vinovat” la acuzația de mărturie mincinoasă într-un caz care implică terorism internațional și a fost condamnată la doi ani de închisoare.

A fost eliberată vara trecută.

Reprezentanții FBI au spus, într-o declarație pentru CNN, că, în urma cazului Greene, „s-au făcut mai mulți pași într-o varietate de domenii pentru a identifica și reduce vulnerabilitățile de securitate. FBI continuă să consolideze măsurile de protecție în realizarea activității sale vitale”.

Cum a descoperit cazul CNN

CNN a descoperit astfel una dintre cele mai grave breşe de securitate din serviciile de investigaţii americane, din ultimii ani. Jurnaliştii au mers pe firul unei anchete a FBI, în care o agentă trebuia să monitorizeze activităţile unui terorist periculos din ISIS, un german care trecuse la islam şi se radicalizase. Se mutase în Siria şi lupta alături de terorişti.

Georg Heil – jurnalist: „El le cerea adepţilor să comită atentate în interiorul Europei, el spunea, citez, Europa este noul câmp de bătălie, mergeţi să îi măcelăriţi, faceţi ambuscade, vărsaţi-le sângele, luaţi ostatici, ucideţi-i!”

A devenit unul dintre cei mai de temut luptători ai ISIS şi a intrat în atenţia serviciilor de informaţii americane, după ce a ameninţat că îl va ucide pe preşedintele Barack Obama şi a apărut în videoclipuri de propagandă.

Agenta FBI desemnată să-l monitorizeze a fost Danielle Greene - o femeie de 38 de ani, născută în Cehoslovacia şi care a trăit ani buni în Germania. Acolo şi-a cunoscut soţul, un militar american. S-a mutat în Statele Unite împreună cu soţul ei acesta şi aşa a ajuns angajată a FBI. În ianuarie 2014 a primit misiunea de a-l ancheta pe terorist.

Danielle era o studentă foarte silitoare şi conştiincioasă”, spune Alan Grubb, fost profesor al agentei.

Agenta a intrat în legătură cu teroristul de origine germană pe reţelele de socializare şi a vorbit apoi la telefon cu el. Însă investigaţia s-a transformat rapid într-o poveste de dragoste. Danielle şi-a minţit şefii din FBI şi familia, iar în iunie 2014 a spus că pleacă în Germania să îşi viziteze rudele. A mers însă în Canada, de acolo a zburat la Istanbul şi apoi în Siria, la teroristul de care s-a îndrăgostit. Mai mult, ea a devenit soţia germanului, deşi era deja căsătorită în Statele Unite.

Nu cred că există ceva în dosarul ei care să sugereze, să ne sugereze mie sau altor oameni cu care am lucrat, care erau intenţiile ei”, a declarat Alan Grubb - fost profesor.

Dar după numai câteva săptămâni în Siria, femeia şi-a dat seama că a greşit - a trimis mailuri în Statele Unite, în care a dezvăluit unde se află. S-a întors acasă în august 2014 şi a fost arestată imediat, judecată şi condamnată. Cazul ei a rămas secret, până acum. Fosta agentă FBI a fost eliberată, după doi ani de închisoare, şi lucrează acum la un hotel. Ea a refuzat dialogul cu jurnaliştii CNN, de teamă că membrii familiei sale vor avea de suferit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri