Republicanii se întorc împotriva lui Trump

Data actualizării: Data publicării:
President Trump Swears In Senior Staff At White House
WASHINGTON, DC - JANUARY 22: U.S. President Donald Trump walks out during a swearing in ceremony of White House senior staff in the East Room of the White House on January 22, 2017 in Washington, DC. Trump today mocked protesters who gathered for large demonstrations across the U.S. and the world on Saturday to signal discontent with his leadership, but later offered a more conciliatory tone, saying he recognized such marches as a "hallmark of our democracy." (Photo by Andrew Harrer-Pool/Getty Images)

Donald Trump e trădat de ai lui. Preşedintele se trezeşte în mijlocul unui război în interiorul Partidului Republican, un război care i-a blocat tentativa de a elimina Obamacare şi-i poate bloca toate măsurile promise în campanie. Ridicarea zidului, ruperea acordurilor comerciale şi tăierile masive de taxe pot rămâne balast de campanie dacă Trump pierde susţinerea republicanilor din Congres. Pare însă gata să-şi facă aliaţi în altă parte. În tabăra democraţilor.

Donald Trump îşi face duşmani în rândul propriului partid. Aripa conservatoare Gruparea Libertăţii se profilează drept nucleul anti-Trump al republicanilor, o poziţionare inacceptabilă pentru un preşedinte ce tolerează greu până şi criticile presei. Facţiunea este, în ochii preşedintelui, motivul pentru care încercarea sa de a reforma sistemul de asigurări sociale, primul test al puterii sale, a eşuat.

Gruparea Libertăţii va afecta întreaga agendă republicană dacă nu face imediat echipă cu noi, scrie Donald Trump pe Twitter. Alte mesaje îi vizează direct pe liderii grupării libertăţii, cu nume şi acuzaţii. Reproşul este că din cauza lor nu se poate face nicio reformă.

Republicanii divergenţi îl văd însă exponentul puternicilor de la Washington pe care, în campanie, Trump promitea să-i îndepărteze.

„Nicio ruşine, domnule preşedinte. Aproape toţi cedează în faţa stabilimentului politic de la Washington”, scrie pe Twitter congremen-ul Justin Amash, după ce echipa lui Trump s-a populat cu bancheri, iar promisiunile sale par să-i favorizeze mai mult milionarii decât clasa de mijloc care l-a votat. Izolat de-o bună parte a partidului său, Donald Trump încearcă să deschidă o cale de dialog cu democraţii moderaţi.

Donald Trump, preşedintele SUA: Îi cunosc pe unii dintre democraţi şi ştiu că sunt oameni buni. Sincer cred că democraţii vor veni la noi şi vor spune „Uite, hai să ne unim şi să facem o lege grozavă pentru sănătate sau un plan care e foarte bun pentru oamenii din ţara noastră”. Cred că asta se va întâmpla.

Schimbarea discursului însă înstrăinează şi alţi republicani, în afara aripii ultraconservatoare. Inclusiv Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanților, a taxat public repoziţionarea preşedintelui, după ce luni de zile i-a prezentat pe democraţi drept sursa răului în politica americană. Donald Trump este atât de nepopular, atât de slab şi de lipsit de susţinere în tabără democraţilor încât atât lui cât şi republicanilor le va fi imposibil să guverneze, spun analiştii citaţi de Reuters.

Deşi partidul controlează Congresul, se fragmentează rapid. Ultraconservatori sunt 15% dintre republicanii din Camera Reprezentanţilor însă mesajul lor rezonează mult mai departe. Fără aliaţi, administraţia Donald Trump riscă să aibă în final rol ornamental. Iar pentru a crea o masă critică de susţinători ai politicilor sale trebuie fie să facă pace cu rezistenţa din propriul partid, fie cu democraţii. Ceea ce ar însemna ca Trump să fie mai puţin Trump. Mai puţin iritabil şi mai înclinat către găsirea de soluţii de mijloc, spre negociere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri