Politică și dragoste la Palatul Elysee

Data publicării:
Nicolas Sarkozy And Prince Charles Attend a Private Dinner
Foto: Guliver/GettyImages

Francezii se pregătesc de o premieră la Palatul Elysee, indiferent de rezultatul alegerilor din 7 mai. Dacă va câştiga Emmanuel Macron, aşa cum indică sondajele de opinie, vor avea cel mai tânăr preşedinte din istoria Hexagonului. Dacă scrutinul va fi câştigat de Marine Le Pen, atunci Franţa va avea prima femeie-preşedinte. Nu e de neglijat nici cine-i însoţeşte la palatul Elysee. Chiar dacă instituţia primei doamne nu are aceeaşi vizibilitate precum cea din Statele Unite, de câţiva ani încoace, ocupantele ei au stârnit suficiente controverse.

Povestea de dragoste dintre Emmanuel şi Brigitte Macron este cu siguranţă ieşită din tipare. Nu doar că ea este mai în vârstă cu 24 de ani, dar felul în care s-au cunoscut ar ridica ceva semne de întrebare în rândul celor mai conservatori. El avea 15 ani, abia ajuns pe băncile liceului, ea era profesoara lui de franceză. „Orice ai face, eu o să te iau de nevastă” i-ar fi spus adolescentul Emmanuel Macron. O promisiune aparent copilărescă, dar care s-a concretizat totuşi după 14 ani. Un episod care spune multe despre caracterul hotărât, îndrăzneţ şi încăpăţânat al tânărului politician.

Emmanuel şi Brigitte s-au căsătorit în 2007 după ce ea a divorţat de fostul soţ alături de care are trei copii. Multă vreme a fost o prezenţă discretă, dar de când a devenit clar că soţul ei are şanse să ajungă preşedintele ţării, i s-a alăturat în campanie. Iar el a făcut tot posibilul pentru a o apăra de judecăţile unei părţi a societăţii.

Emmanuel Macron, candidat la preşedinţia Franţei: Este femeia vieţii mele. Am decis să ne construim o viaţă împreună în ciuda prejudecăţilor societăţii. Şi da, cred că ea a avut mai mult de suferit decât mine. Am spus-o de mai multe ori, dacă situaţia era inversă n-am fi şocat pe nimeni.

Şi dacă totuşi francezii aleg candidata Frontului Naţional vor avea un prim domn la Elysee. Şi nici povestea de dragoste a lui Marine Le Pen şi Louis Aliot nu este mai puţin interesantă. Cei doi sunt o echipă şi în viaţa privată, şi în cea profesională. Formează un cuplu din 2009, iar în 2011 când Marine a preluat conducerea Frontului Naţional, Louis a devenit mâna ei dreaptă din postura de vicepreşedinte. Anterior a lucrat pentru tatăl ei, a fost inclusiv coordonatorul campaniei lui pentru alegerile din 2002 care l-au propulsat, în premieră pentru un extremist de dreapta, în turul doi al prezidenţialelor. Dar dacă ar fi să ajungă la palatul Elysee, Louis Aliot este dispus să-şi sacrifice cariera politică de dragul partenerei sale de viaţă.

Louis Aliot, partenerul de viaţă al lui Marine Le Pen: Ceea ce fac ar fi incompatibil cu funcţia de preşedinte al ţării pentru că această funcţie trebuie să fie dedicată integral ţării. Nu vreau să fie pusă în dificultate tocmai de oamenii care îşi împart viaţa cu preşedintele sau chiar de familia preşedintelui.

Palatul Elysee a avut partea sa de poveşti de dragoste tumultoase. Spre exemplu, actualul preşedinte Francois Hollande este celebru pentru aventura cu actriţa Julie Gayet după ce a fost surprins de paparazzi în timp ce îi făcea vizite noaptea la domiciliu. În tot acel timp, era într-o relaţie oficială cu o jurnalistă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri