Bărbatul care ameninţa că otrăveşte mâncarea de bebeluşi a fost arestat

Data publicării:
suspectul cu mancarea

Bărbatul care ameninţa că va ascunde mâncare otrăvită în magazine din Germania şi din alte ţări europene, dacă nu va primi 10 milioane de euro, a fost prins.

Este vorba de un cetăţean german de 53 de ani, care locuia în sudul ţării.

Capturarea lui a venit la doar câteva zile după ce poliţia a dat publicităţii o înregistrare cu bărbatul care punea borcane cu mâncare de bebeluşi, otrăvită cu antigel, pe rafturile unui magazin din sudul Germaniei.

Acum, el riscă inclusiv acuzaţii de tentativă de omor.

Germanul şi-a anunţat gestul şi planurile printr-o scrisoare trimisă autorităţilor şi marilor lanţuri de magazine.

Poliţia a sfătuit oamenii să fie vigilenţi, deoarece există riscul să mai fie alimente contaminate pe rafturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri