Copilul-minune al politicii din Austria. Cum a reușit să ajungă Sebastian Kurz cel mai tânăr șef de guvern

Data actualizării: Data publicării:
sebastian kurz, cel mai tanar cancelar al austriei
Sebastian Kurz Foto: Guliver/Getty Images

Are 31 de ani şi va deveni, cel mai tânăr cancelar, pe care l-a avut vreodată, Austria. Sebastian Kurz este însă, de multă vreme, copilul-minune al politicii de la Viena. A intrat în partid la 16 ani, a fost numit secretar de stat la 24 de ani, înainte chiar de a termina facultatea, iar la 27 de ani, era cel mai tânăr ministru de Externe din Uniunea Europenă. Negocierile de formare a noului guvern austriac, vor începe oficial abia joi, iar analiştii cred că, Sebastian Kurz se va orienta către, o alianţă cu extrema-dreaptă.

Sub conducerea lui Sebastian Kurz, conservatorii aflaţi în derivă, s-au relansat. Tânărul lider a decis ieşirea din mariajul politic vechi de 10 ani cu social-democraţii. Drept rezultat, Partidul Poporului a obţinut 31% din voturi.

Sebastian Kurz: Este ziua unei schimbări reale pentru ţara noastră. Astăzi am primit mandatul să aducem schimbarea. Am făcut imposibilul - posibil. Vă mulţumesc tuturor pentru efortul pe care l-aţi depus şi care ne-a adus acest succes istoric.

La numai 31 de ani, Sebastian Kurz şi-a câştigat reputaţia de politician controversat şi deranjant pentru Bruxelles. Iar în campania electorală a mizat pe un discurs anti-migraţie, propunând reducerea ajutoarelor sociale pentru străini. De altfel, a fost printre primii oficiali europeni care au criticat politica uşilor deschise din Germania şi îşi arogă meritul de a fi blocat ruta balcanică a migraţiei. Cu toate acestea, Angela Merkel l-a felicitat prima.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: L-am felicitat aseară pe domnul Sebastian Kurz. Partidul Poporului a redevenit, după mulţi ani, cel mai puternic partid din Austria. Asta se întâmplă cu siguranţă graţie faptului că domnul Kurz a pus multă energie în reînnoirea partidului.

În campanie, tânărul a mers din uşă în uşă, alături de partenera sa de viaţă, a fost prezent pe reţelele de socializare şi a avut propriul canal de Youtube. Se prezintă în faţa alegătorilor ca un politician neobosit, care se trezeşte de la 4 dimineaţa şi nu îşi ia mai mult de o jumătate de zi liberă pe săptămână.

Cathrin Kahlweit, corespondent Süddeutsche Zeitung: Funcţionează ca o maşină deja de 15 ani într-un cadru stabilit de el, cu treburi pe care şi le-a stabilit el şi lasă puţin spaţiu pentru întrebarea „Cine sunt?" şi mult spaţiu pentru întrebarea „Ce vreau?".

Analiştii spun că succesul tânărului lider se datorează şi unei importante reţele de influenţă pe care a ştiut să o creeze. La nici 30 de ani, găzduia, în calitate de ministru de Externe al Austriei, negocierile pentru semnarea tratatului nuclear cu Iranul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri