Cum s-a schimbat La Rambla după atacul terorist

Data actualizării: Data publicării:
Thirteen Dead And Dozens Injured As Van Hits Crowds in Barcelona's Las Ramblas Area
BARCELONA, SPAIN - AUGUST 17: Two men talk to each other in an empty terrace in the Las Ramblas area following a terrorist attack earlier today on August 17, 2017 in Barcelona, Spain. Officials say 13 people are confirmed dead and at least 50 injured after a van plowed into people in the Las Ramblas area of the city this afternoon. (Photo by David Ramos/Getty Images)

La Rambla, destinaţia obligatorie a oricărui turist care ajunge în Barcelona, părea scena unui film apocaliptic după atentatul soldat cu 13 morți și peste 100 de răniți. Fără miile de turişti care inundă artera zi şi noapte, plină de ambulanţe, maşini de poliţie şi, cel mai groaznic, trupuri neînsufleţite printre chioşcurile de ziare şi suveniruri.

Aceasta este zona prin care a atentatorul a trecut, a lovit în zig zag pentru ca mai apoi sa ajungă acolo unde e acum maşina de politie. A parcurs mai bine de 530 de metri”, relatează Ciprian Bălțoiu, corespondent Digi24.

Dezolare şi pe strazile laterale, la fel de animate în mod obişnuit.

Străduţele acestea sunt pline în mod normal de baruri, de restaurante, care la această oră ar fi arhipline. Este trecut de ora 1 a nopţii, pe stradă nici ţipenie de om, doar poliţişti care verifică din loc în loc, verifică dacă ai voie să treci, dacă poţi să demonstrezi că eşti locuitor în zonă sau ai o cameră de hotel rezervată”, relatează Ciprian Bălțoiu.

La ivirea zorilor, traficul a fost parţial reluat pe Rambla. Echipa Digi24 a întâlnit un român care munceşte în zonă.

Vin zilnic în această zonă, marţea şi vinerea lucrez la distribuţie. Tot timpul Rambla este plină la maximum.(Reporter: V-aţi gândit vreo secundă că puteaţi să fiţi acolo?) Când am ajuns acasă, da. E posibil, cu căruţul încărcat trec strada şi mă duc în partea cealaltă să servesc clienţii”, spune românul.

Odată cu venirea zorilor, La Rambla era gata din nou să își primească oaspeții.

Sunt turiști ca într-o zi absolut obișnuită. Este adevărat că pe fețele lor nu mai este neapărat acel zâmbet al turistului venit să se bucure, ci pur și simplu toți se uită în stânga și în dreapta. Evident, știu ce s-a întâmplat, dar cu toți doresc ca viața să meargă înainte”, relatează Ciprian Bălțoiu.

Tocmai de aceea, mii de oameni, turiști și localnici deopotrivă au strigat astazi într-un glas: „Fără frică”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri