Măsuri de securitate la târgurile de Crăciun din Europa

Data actualizării: Data publicării:
politisti inarmati ghirlande craciun

Numărul poliţiştilor germani s-a dublat la târgurile de Crăciun, în jurul cărora au fost montate bariere de beton. Sunt primele măsuri de securitate, luate după atacul din Berlin, menite să-i protejeze pe vizitatori de atentate similare. Nu doar Germania este în stare de alertă, din acest punct de vedere. La Nisa, Roma şi Londra, autorităţile au luat măsuri suplimentare de securitate, pentru a evita noi episoade sângeroase.

Asemenea francezilor şi belgienilor, germanii refuză să cedeze în faţa terorii. Atacul din piaţa de Crăciun din Berlin a provocat unde de şoc în întreaga ţară, dar oamenii spun că nu se vor închide în casă. La fel de hotărâţi, turiştii spun că nu vor ocoli Germania.

Sunt mai atent ca de obicei, dar vreau, totuşi, să mă bucur de timpul pe care îl petrec aici cu familia mea”, spune un turist.

Pentru a preveni un atac similar celui de la Berlin, autorităţile din mai multe oraşe au instalat bariere de beton în jurul târgurilor de Crăciun. Se întâmplă la Dresda şi Duisburg, în timp ce, în alte oraşe, paza va fi asigurată de poliţişti înarmaţi cu mitraliere.

Măsurile de securitate au fost intensificate şi la târgurile de Crăciun din Franţa, aflată de peste un an în stare de alertă. Atmosfera este sumbră la târgul din Nisa, oraş în care un atentat similar celui din Berlin a ucis în vară 86 de oameni.

Acum s-a întâmplat în Berlin. Nu ştim dacă se va mai întâmpla în Nisa, poate la Paris...”, spune un localnic.

Italia întâmpină şi ea cu teamă sărbătorile de iarnă. Ministrul de Interne a cerut intensificarea măsurilor de securitate în zonele aglomerate.

În Marea Britanie au fost luate măsuri speciale de securitate pentru petrecerile de Crăciun şi Revelion. Belgia, unde au avut loc două atentate într-un an şi jumătate, se pregăteşte şi ea pentru sărbătorile de iarnă şi a suplimentat numărul forţelor de ordine. Iar de Crăciun şi Revelion, pe străzile din capitalele Norvegiei şi Danemarcei vor patrula în permanenţă poliţişti înarmaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri