Clădire prăbușită în Napoli: cel puțin opt morți

Data actualizării: Data publicării:
075830207-bbe64efa-63dd-46ba-babc-7ca63016ece0

Opt cadavre au fost recuperate sâmbătă de sub ruinele unui bloc prăbuşit în apropiere de oraşul italian Napoli, a anunţat un purtător de cuvânt al Pompierilor, citat de Reuters, scrie News.ro.

ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, 8 IULIE, ORA 12:00 “Am recuperat toate cadavrele (…). I-am găsit pe toţi, morţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pompierilor, Luca Cari.

El a precizat că printre victime se numără şi doi copii fraţi. Este vorba de un băiat de 14 ani şi de un altul de opt ani.

Clădirea de patru etaje, din oraşul Torre Annunziata, construită în anii ’50, cu vedere la mare, s-a prăbuşit vineri, în jurul orei locale 6.20 (7.20 ora României).

Echipele de salvare au anunţat vineri că opt persoane sunt date dispărute.

Autorităţile locale au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele prăbuşirii clădirii. 


Actualizare 12:30. A fost găsită o supravieţuitoare sub zidurile prăbuşite, iar salvarea ei a fost întâmpinată cu aplauze. Între timp, continuă operaţiunea de salvare contracronometru.

Potrivit noilor detalii apărute, clădirea se afla în renovare. Încă nu se cunosc motivele prăbuşirii imobilului, dar presa italiană scrie că de vină ar putea fi trepidaţiile provocate de trenurile care trec prin zonă.


Presa italiană relatează că între șase și opt persoane sunt dispărute, printre ele și doi copii.

Echipele de salvatori au început căutările, de la primele ore ale dimineții, prăbușirea având loc la ora 6.

Un martor a declarat că a auzit cum s-a prăbușit clădirea. „Mai jos trec trenurile de marfă și cineva mi-a spus că înainte de prăbușire a trecut un tren”, a povestit localnicul.

Clădirea e află într-o zonă istorică a orașului. Deocamdată nu se cunoaște vechimea imobilului, însă localnicii spun că este foarte veche, fiind în apropiere de ruinele de la Pompei.

De asemenea, presa locală susţine că existau lucrări de renovare ale clădirii prăbuşite.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Nu crede nici în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...