Raport după tragedia Germanwings. Experţii cer ridicarea secretului medical în cazul piloţilor 

Data publicării:
accident germanwings bucata epava avion gettyimages

Sunt necesare reguli mult mai clare care să spună când li se poate cere medicilor să renunţe la secretul medical în ce priveşte istoricul medical când vorbim de siguranţa publică, în special atunci când vorbim de piloți sau persoane care transportă pasageri”, spune Arnaud Desjardin, Biroul de anchete și analize.

Sunt recomandările experţilor francezi în aviaţie civilă şi vin, după ce, anul trecut, în Alpii francezi, 149 de oameni au murit. Andreas Lubitz, copilotul unei curse Germanwings, Barcelona - Dusseldorf a prăbuşit avionul în munţi. Anchetatorii au aflat că acesta a început să aibă simptome similare debutului unui episod depresiv psihotic. A consultat mai mulţi medici, dar niciunul dintre ei nu a alertat autorităţile. Cu doar două săptămâni înainte, un doctor îi recomandase chiar să se interneze într-un spital de psihiatrie.

„Recomandăm stabilirea unor condiţii speciale de monitorizare pentru piloţii profesionişti care au antecedente de tulburări psihice sau probleme de sănătate mintală şi alte afecţiuni”, adaugăArnaud Desjardin, Biroul de anchete și analize.

Pe 24 martie 2015, 150 de oameni, printre care 16 liceeni şi doi bebluşi, plecau de la Barcelona spre Dusseldorf cu o cursă Germanwings, filiala lowcost a companiei germane Lufthansa. A fost un zbor normal până cu zece minute înaintea prăbuşirii. Atunci, comandantul de zbor a ieşit din cabină. Copilotul, Andreas Lubitz, a profitat de absenţa pilotului şi a izbit avionul de stânci, în Alpii francezi. Resturile aeronavei s-au împrăştiat pe o suprafaţă de patru hectare. Victimele catastrofei erau originare din 17 țări. Majoritatea erau cetăţeni germani şi spanioli, 72, respectiv 50.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri