Alianţă BMW-Mercedes împotriva Uber

Data publicării:
Mercedes-Benz Production At Bremen Factory
Foto: Guliver/Getty Images

Fără să vrea, Uber ar putea forţa doi rivali cu tradiţie să lucreze împreună. Se lasă uşa deschisă pentru un posibil parteneriat între BMW şi Mercedes în baza căruia cei doi să îşi unească serviciile de ride-sharing.

Indiciile vin de la directorul Sixt, compania cu care BMW s-a înfrăţit pentru a opera serviciul DriveNow. Potrivit autonews, şeful companiei dă de inteles că între Mercedes şi BMW ar exista deja negocieri pentru unirea platformelor, dar că discuţiile avansează mai greu decât şi-ar dori.

O eventuală fuziune nu s-ar face însă pe picior de egalitate şi asta fiindcă dacă serviciul celor de la Daimler are 2,7 milioane de clienţi, BMW are mai puţin de un milion.

Transformările care apar pe pieţele unde operează sunt însă uriaşe. În Londra, unde utilizatorii beneficiază de parcare gratuită, o treime dintre clienţi şi-au vândut maşina personală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri