Google Home transformă orice casă într-una inteligentă

Data publicării:
case

Google Home aplică la nivelul tregii case tehnologia de comenzilor vocale de pe telefoanele mobile. Cu ajutorul acestui dispozitiv utilizatorul poate controla de la distanţă alte electronice inteligente din casă. În acelaşi timp, Google Home este conectat la internet şi poate face căutări online pe care le poate afişa pe un televizor la care este conectat. Tot cu ajutorul comenzilor vocale utilizatorul poate să facă o listă de cumpărături sau poate să îşi verifice rezervarea pe care a făcut-o pentru un zbor.

Mario Queiroz, vicepreşedinte Google: „Când intru în casă vreau să pot continua să am acces la asistentul Google. Dar aş vrea să interacţionez cu el fără ajutorul mâinilor, pur şi simplu folosindu-mi vocea, fără să scot telefonul”.

Concurentul direct pentru Home este Amazon Echo şi, în conferinţa pe care au organizat-o, cei de la Google au recunoscut că rivalii lor au fost deschizătorii de drumuri.

Sundar Pichai, director general Google: „Credităm echia de la Amazon pentru entuziasmul pe care l-a creat pe această nişă. Ne-am gândit la propria noastră abordare. Şi suntem pregătiţi să lansăm dispozitivul mai târziu anul acesta”.

Piaţa asistenţilor vocali pentru locuinţe pare să aibă un potenţial. În ultimii doi ani Amazon a vândut 3 milioane de dispozitive Echo. Iar în ultima vreme le-a oferit funcţii noi, cum ar fi posibilitatea de a comanda pizza prin comenzi vocale. Iar utilizatorii par deschişi să folosească astfel de tehnologii. 20% dintre căutările de pe internet sunt făcute în prezent prin comenzi vocale, cele mai multe pe telefoane mobile dotate cu asistenţi virtuali, precum Siri pe iPhone sau Cortana pe dispozitivele cu sistemul de operare Windows.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri