Oglinda care monitorizează casa și sănătatea

Data publicării:
Capture

Oglinda a fost reinventată de o echipă de IT-işti români. Poate fi conectată la sute de senzori montaţi în casă si astfel ne poate uşura viaţa. Şi asta pentru că din oglindă putem monitoriza casa, putem discuta cu prietenii în timp ce ne aranjăm părul sau ne putem verifica starea de sănătate.

În ultimii ani, milioane de aplicaţii pentru telefoanele inteligente au fost dezvoltate în toată lumea. IT-iştii români au adunat o parte dintre acestea sub comanda unui singur dispozitiv.

Camera este gazda tuturor senzorilor: să deschidem fereastra automat dacă senzorul de gaz detectează o scurgere de gaze, să oprim un robinet, să tăiem accesul la apă dacă senzorul de inundaţie ne transmite mesajul că avem apă în casă,” explică Ciprian Cucu, specialist companie tehnologie.

Cu alte cuvinte, peste 250 de senzori pot fi controlaţi de pe telefonul mobil astfel încât casa în care locuiţi să poată fi supravegheată în permanenţă. În plus, puteţi programa dispozitivele să pornească, dimineaţa, atunci când vă treziţi: draperiile se trag singure, filtrul de cafea porneşte imediat şi vă puteţi începe ziua cu muzică ambientală.

Printr-o singură comandă pe telefon putem accesa diferite deviceuri din casă,” spune Ciprian Cucu.

Oglinzile conectate la senzori sunt piesa de rezistenţă a casei inteligente, spun specialiştii care le-au conceput. Vă puteţi fotografia în oglindă sau chiar intra în videoconferinţe cu colegii de birou dacă aţi întârziat la serviciu.

Tot cu ajutorul oglinzii puteţi primi mesaje de la ceilalţi membri ai familiei.

Greutatea şi sănătatea pielii pot fi verificate şi ele.

După ce au lansat în 2008 primul telefon, iar în 2010 prima tabletă, specialiştii români spun că majoritatea locuinţelor din România pot face economie la facturi cu aceste dispozitive.

Scopul este ca să funcţioneze un device numai atunci când ai nevoie de el. Dacă nu eşti acasă poate nu este nevoie să funcţioneze centrala la 24-25 de grade iarna,” precizează Lucian Peticilă, fondatorul companiei.

În funcţie de cât de complex este sistemul pe care îl cumpăraţi, preţurile variază între 600 şi 6000 de lei. Tot o companie românească poate feri de viruşi tot acest sistem conectat la internet. Pentru asta trebuie să mai investiţi aproximativ 900 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri