Dronele și social media, viitorul jurnalismului

Data publicării:
seminarii DW

Dronele şi înregistrările video de 360 de grade au adus în ultimul timp un plus de calitate ştirilor, iar informaţiile ajung mai aproape de oameni şi prin intermediul reţelelor de socializare. În contextul schimbărilor şi inovaţiilor în tehnologie, specialiştii Deutsche Welle, alături de Digi24, au dat startul unor seminarii în care îşi împărtăşesc experienţa în acest domeniu.

„Cu asta pot să fac o poză sau un video şi să îl distribui pe Facebook. Iar oamenii pot să îl vadă în 360 grade. Sau pot să îl pun pe ochelari virtuali şi să văd întreaga scenă şi cum este să fii înăuntrul ei”, explică Kimo Quaintance - consultant Deutsche Welle.

Astăzi, oricine are un telefon inteligent şi o conexiune la internet se poate numi „reporter”. Informaţia care ajunge pe un site de socializare devine imediat virală şi poate fi o ştire de interes. În acelaşi timp, datorită inovaţiei în tehnologie, şi jurnalismul a cunoscut câteva schimbari.

„O să vedem cum jurnaliştii folosesc dronele ca să surprindă imagini care să capteze publicul. De asemenea, vom vedea cum să folosim mediile de socializare, în particular Facebook-ul, ca să înţelegem cu adevărat ce vrea audienţa, cine sunt, unde merg, cum să ajungem la ei. Aşa că vrem să vedem cum putem să conectăm aceste noi tehnologii cu o mai bună înţelegere a audienţei, aşa încât să îi oferim conţinutul pe care îşi doreşte să îl vadă”, spune Kimo Quaintance - consultant Deutsche Welle.

Seminariile se adresează tuturor jurnaliştilor sau studenţilor care vor sa înveţe cum să transforme un simplu moment al realitaţii într-o imagine virtuală captivantă.

Filip Slavkovic, trainer Deutsche Welle: „Folosind drone, folosind camere de 360 grade, producând scurte filmări pentru realitatea virtuală. O să testăm ochelarii de realitate virtuală. O să aratăm câteva lucruri care au fost deja realizate şi o să încercăm diferite lucruri, aici, cu participanţii”.

Seminariile, organizate alături de specialiștii de la Deutsche Welle, se desfăşoară la sediul Digi24, timp de trei zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri