Limita dintre viaţa privată şi securitate. Cum s-au adaptat companiile de social media

Data publicării:
tastatura

Datele noastre personale sunt acum peste tot în mediul online, mai ales după apariţia reţelelor de socializare. Întrebarea pe care şi-o pun mulţi este dacă aceste informaţii sunt bine protejate şi dacă nu cumva sunt colectate pentru a fi folosite în alte scopuri. Raportorul special al ONU a venit în România pentru a vorbi desptre aceste drepturi fundamentale. Oficialul participa la o conferinţă organizată de Academia Naţională de Informaţii la care participă experţi din 25 de ţări.

Există o sensibilitate crescută pentru acest subiect, iar modul în care trebuie trasate anumite limite este încă un subiect de dezbatere. Una dintre priorităţiile mele ca raportor special al ONU pentru protecţia datelor personale este să strâng toate dovezile despre ceea ce se întâmplă în domeniul supravegherii. Să încerc să înţeleg care este dimensiunea supravegherii realizate de către state şi să văd dacă modalitatea de accesare a datelor personale este una adecvată sau una prea intruzivă”, spune Joseph Cannataci, raportor special al ONU pentru protecţia datelor personale.

Companiile private care gestionază datele personale a miliarde de oameni au început să-şi îmbunătăţească sistemele de protecţie, spune raportorul special al ONU.

Marile companii de social media ştiu că oamenii ţin la viaţa privată, că este un drept fundamental şi ştiu că dacă nu o respectă, oamenii se vor îndrepta spre alte companii care să le protejeze viaţa privată”, spune oficialul.

Raportorul a vorbit şi despre regimul comunist care a guvernat România timp de aproape o jumătate de secol. Oficialul spune că atunci, în numele securităţii, s-au făcut abuzuri care nu ar trebui să se mai repete.

Constituţia României spune că toată lumea are dreptul la dezvoltarea liberă a personalităţii umane. Pentru a vă bucura de acest acest drept, pentru a afla cine sunteţi şi cine vreţi să deveniţi aveţi nevoie de dreptul la viaţa privată, pentru a avea spaţiul în care să vă gândiţi încotro veţi merge.

Securitatea este parte a mediului care ne înconjoară, dar este doar o parte. Este o condiţie importantă care te ajută să te bucuri de celelalte drepturi. Eu cred că nu este vorba despre securitate versus intimitate. Eu cred că securitatea şi dreptul la viaţa privată trebuie să meargă împreună pentru ca oamenii să se bucure de o viaţă bună”, spune Joseph Cannataci.

Specialistul ONU va prezenta la sfârşitul acestei luni, în cadrul Adunării Generale, un raport despre ultimele evoluţii în acest domeniu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri