Noi trasee pentru biciclişti în Piatra Craiului

Data publicării:
biciclisti

Bicicliştii care iubesc traseele montane au un nou motiv de bucurie. Ei vor putea urca, pe două roţi, în Piatra Craiului, pe 11 trasee, mult mai sigure. Administraţia Parcului Naţional a început să monteze plăcuţe informative, pe stâlpii plasaţi pe pajişti şi în pădure, aşa că orientarea pe munte va fi mult mai uşoară. Traseele au peste 120 de kilometri lungime şi pot fi abordate şi pe timp de noapte.

Nouă dintre traseele pentru biciclişti pornesc de la Zărneşti, iar două de la Dâmbovicioara, din judeţul Argeş. Potecile pleacă de la 700 - 800 de metri altitudine şi trec de 1.450 de metri, cel mai înalt punct fiind Şaua Joaca, din masivul Piatra Craiului.

Mircea Vergheleţ, director Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului: „Sunt trasee cu 3 grade de dificultate, sunt trasee uşoare, medii şi grele. Ele sunt marcate cu 3 culori.”

140 de plăcuţe de lemn vor fi montate pe 60 de stâlpi indicatori noi. Angajaţii parcului naţional au folosit vopsea luminiscentă, pentru a putea fi văzute cât mai bine pe timp de noapte.

Viorel Grosu, antrenor ciclism: „Va atrage foarte mulţi turişti şi de ce nu foarte mulţi competitori ciclişti. Eşti tot timpul informat pe unde te afli, cunoşti dificultatea traseului. Asta e foarte important.”

Amenajarea traseelor este facută de peste 100 de voluntari atât din ţară cât şi din străinătate.

Richard Burley – voluntar: „Avem şi noi locuri similare, avem şi noi o mulţime de parcuri naţionale. Problema noastră este că în Marea Britanie nu avem atâţia munţi frumoşi cum aveţi voi în România.”

Tiberiu Popa – voluntar: „Am înţeles că e primul din România. Deci suntem deschizători de drumuri. Încercăm să le arătăm şi altora, şi celorlalţi cum se face.”

Cele 11 trasee au o lungime de 120 de kilometri, iar valoarea proiectului este de 4.800 de euro. O treime din sumă vine din fondurile proprii ale Administraţiei Parcului Naţional Piatra Craiului, iar restul au fost donaţi de o firmă privată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri