Noua metodă de a fura lemn din pădure

Data actualizării: Data publicării:
padure furt copaci

Hoții de lemn s-au specializat într-o nouă metodă de furt. Nu mai taie pădurea, ci smulg copacii din rădăcină, pentru a părea că au fost distruşi de vijelie. S-a întâmplat într-o pădure din județul Suceava, iar inspectorii forestieri cred că tocmai proprietarii au smuls copacii, pentru a-i putea exploata. Poliția a deschis deja o anchetă.

Două hectare dintr-o pădure privată au dispărut în zona Brodina, chiar la granița cu Ucraina.

„Pe trunchiurile copacilor încă se văd urmele de la dispozitivele cu care au fost prinși arborii pentru a fi smulși intenționat din rădăcini. Acesta este și unul dintre indiciile care le-a dat de gândit silvicultorilor”, scrie Andreea Petrescu, reporter Digi24.

Colegul care s-a deplasat la fața locului a sesizat faptul că marea majoritatea arborilor care au fost doborâți prezentau urme la o înălțime de 2 m care indicau faptul că au fost trași, au fost supuși unei tensiuni, în plus, direcția de cădere a arborilor era destul de dubioasă, pentru că am identificat arbori care au fost doborâți pe direcții foarte diferite”, spune Mihai Gășpărel, inspector șef la Garda Forestieră Suceava.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de distrugerea pădurii.

Cercetările vor fi continuate în cauză, urmând a fi calculat volumul arborilor identificați și prejudiciul creat fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori”, spune Ionuț Epureanu, purt de cuvânt IPJ Suceava.

Nu este singurul caz de acest fel din Suceava. Anul trecut, mai mulți muncitori au fost filmați în timp ce scoteau cu utilajele arbori dintr-o pădure aflată lângă municipiul Câmpulung Moldovenesc. Un alt caz a fost descoperit la Vatra Dornei, unde persoanele implicate sunt deja trimise în judecată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri