VIDEO. Cravată din pânză de păianjen

Data actualizării: Data publicării:
cravata din panza de paianjen

Aţi purta o cravată făcută din pânză de păianjen? Ea chiar există. Invenţia aparţine unui start-up din Statele Unite.

Poate că nu arată chiar ca o împletitură din pânze de păianjen, dar cravata din imagini a fost toarsă din același fel de material pe care arahnidele îl secretă pentru a-și întinde celebrele plase.

Inițial, au fost cooptați în „cooperativă” chiar păianjenii.  Dar la scurt timp după începerea experimentului, producătorii au observat că păianjenii au început să se mănânce între ei, aşa că s-au oprit.

După ce s-au mai gândit ce înseamnă de fapt firul pe care îl secretă păianjenii, producătorii au înlocuit mătasea de la arahnide cu una obţinută cu ajutorul unor microorganisme. Sunt de fapt reziduuri microbiale puse la fermentat în instalații speciale, cam în același fel în care este produsă berea sau whiskey-ul. Cu alte cuvinte, o drojdie. Se obține astfel o proteină similară celei care intră în componența mătasei de păianjen. Apoi, o mașină specială transformă proteina, prin rotiri la viteze foarte mari, într-o fibră la fel de fină ca a păianjenului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Materialul rezultat este uşor, antimicrobial, se întinde, dar este deosebit de rezistent. Iar necesarul pentru o cravată este obţinut în 60 de zile.

Compania a produs deocamdată doar 50 de articole, care vor costa 314 dolari fiecare.

(Urmăriți pe Digi World, în fiecare vineri, de la ora 19:00, „Jurnalul de Științe”, cu Teodora Băloi)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri