Stație de cercetare seismică unică în România

Data publicării:
Seismograph and earthquake

O staţie de cercetare seismică unică în România va fi construită în judeţul Galaţi, unde au fost aproape 500 de cutremure de suprafaţă în anii 2013 şi 2014. Deşi au luat în calcul mai multe explicaţii pentru acele fenomene, specialiştii încă nu ştiu sigur ce le-a provocat.

Unitatea de cercetare a seismelor a început să prindă contur săptămâna trecută. Este formată din trei staţii amplasate în localităţile Izvoarele, Schela şi Negrea, triunghiul în interiorul căruia s-a produs seria de cutremure care i-a speriat pe localnici şi a nedumerit experţii. Senzorii îngropaţi adânc în pământ vor fi conectaţi la echipamente de ultimă generaţie.

„Va fi o construcţie pe cadre din cărămidă, cu dimensiuni 3 pe 2,25, care va adăposti senzorul din forajul de 60 de metri şi aparatura necesară înregistrărilor tuturor undelor sesimice din zona Izvoarele”, spune Marius Bălan, reprezentantul constructorului.

Autorităţile locale au pus la dispoziţia cercetătorilor terenul şi utilităţile necesare.

„Aici urmează să fie o staţie seismică de ultimă generaţie, nu există aşa în România”, a spus Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi.

Sistemul va fi supravegheat 24 de ore din 24 de specialiştii de la Institutul Naţional de Fizica Pamântului.

„Sunt nişte aparate care funcţionează automat, se alimentează din panouri solare, totul este independent. E un sistem automat, datele se transmit la Institut”, spune Constantin Ionescu, directorul general al Institul Naţional Fizica Pământului.

Punctul principal al staţiei de cercetare seismică este în centrul localităţii Izvoarele, unde localnicii îşi amintesc şi acum de cutremurele misterioase care le-au zguduit casele acum trei ani.

Foarte multe. V-am spus, în 20, 25 de minute erau chiar câte şapte cutremure, nu apucam să dormim, şi mai mult noaptea”, spune un localnic.

Cele trei staţii de seismice din judeţul Galaţi vor începe să colecteze primele date din interiorul pământului la începutul lui noiembrie, după o investiţie de un sfert de milion de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri