Cum arată azi școala unde campioanele olimpice Ana Maria Popescu și Loredana Dinu au pus prima dată mâna pe spadă

Data publicării:
România, scrimă Jocuri Olimpice Rio
Foto: Getty Images)

Ana Maria Popescu și Loredana Dinu, două dintre componentele echipei feminine de spadă a României, care au adus singura medalie de aur pentru ţara noastră de la Rio, au descoperit tainele acestui sport la Liceul cu program Sportiv „Petrache Trişcu" din Craiova. Școala de sport din Oltenia este una cu tradiţie, ai cărei sportivi adună an de an peste 200 de premii la concursuri naţionale şi internaţionale.

Echipa de spadă a României, care a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio, este un model pentru juniorii de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu" din Craiova. Mai ales că două dintre sportive, Loredana Dinu şi Ana Maria Popescu, au pus pentru prima dată mâna pe spadă chiar în această şcoală.

Pentru a ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, pentru cei 100 de juniori care învaţă scrimă la Craiova nu există vacanţă. Intră zi de zi în sala de antrenamente. Chiar dacă sala nu a mai fost demult modernizată, iar manechinele sunt vechi, copiii nu se lasă descurajaţi cu una cu două.

„Mie îmi place scrima pentru că este elegant, este un sport mirific. Spada este ca o extensie a mâinii şi te simţi mai lung”, a spus unul dintre elevi.

 

„Muncesc cât mai mult pentru a ajunge la o performanţă şi pentru a fi cea mai bună. E greu să faci performanţă? Da, este şi implică foarte multe lucruri, renunţi la prieteni, renunţi la familie uneori”, a adăugat o altă elevă. 

„Acum m-a motivat foarte mult victoria fetelor de la Rio”, a spus un alt copil.

Antrenoarea lor a explicat că elevii sunt atrași de măștile colorate și spadele pe care le folosesc. 

„Învaţă să se dueleze, deci ei sunt atraşi de acele măşti colorate, de spadele de plastic pe care le folosesc grupele de începători”, a spus antrenoarea de scrimă Mădălin Mincu.

Scrima este un sport costisitor. Cel mai ieftin costum porneşte de la 500 de lei şi nu rezistă mai mult de doi ani. Statul român suportă costul echipamentelor doar în cazul sportivilor care obţin rezultate.

„Condiţiile asigurate în general, sunt aproape de 0, adică toată baza materială care este legată de copil, 90 la sută este asigurată de părinţi, iar scrima este un sport destul de scump”, a spus unul dintre părinții copiilor care joacă scrimă.

Dacă sportivii de la scrimă au reuşit să reziste fără finanţare de la stat, lipsa unui cămin în care să se poată caza îi ţine departe de sportul de performanţă pe copii de la ţară.

„Toate sălile sunt improvizate, nu avem săli dotate corespunzător în care să ne desfăşuram activitatea”, a spus Geri Mitroi, directorul liceului.

Anul trecut, sportivii de la Liceul „Petrache Trişcu" au obţinut 234 de medalii în competiţiile interne şi internaţionale. 54 de medalii de aur, 70 de argint şi 110 de bronz.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri