Fotbal cu frică. Jucătorii din ligile inferioare, vulnerabili în fața unor accidente grave

Data publicării:
teren fotbal liga inferioara

Zeno Bundea a trecut în cariera sa pe la echipe precum Universitatea Craiova, Rapid sau Zenit Sankt Petersburg. Ajuns la 38 de ani, fotbalistul joacă acum în liga a 4-a din Bihor. În 1999, a văzut cu ochii lui cum fotbalistul Astrei Ploieşti, Ştefan Vrăbioru, se stinge pe terenul de fotbal, din cauza unei ambulanţe slab dotate. În liga în care joacă acum spune că nici nu se pune vorba de salvare la stadion.

„Situaţia financiară din fotbalul românesc nu prea permite sau este dificil să ai bani şi pentru aşa ceva deşi ar trebui să fie prioritar”, spune Zeno Bundea.

În vestiarele echipelor de fotbal sunt discuţii aprinse despre moartea lui Patrick Ekeng. Jucătorii spun că un nou incident de acest gen se poate produce oricând. Asta pentru că nimeni nu i-a instruit ce trebuie să facă într-o situaţie cum a fost cea de pe stadionul Dinamo.

„La fotbal eu nu am învăţat. Am avut un coleg la juniori care a păţit la fel şi un coleg care era mai în vârstă a reuşit să îl salveze. Tot aşa îşi înghiţise limba, dar l-a salvat”, spune fotbalistul Sebastian Sfârlea.

„Ar trebui să fie o ambulanţă dotată cu tot ce trebuie, pentru că nu se ştie niciodată. Din cunoştinţele mele au mai fost cazuri în liga a 4-a şi fotbaliştii respectivi nu au avut nici o şansă”, arată și Florin Lazăr.

În prezent, meciurile din ligile inferioare încep atât timp cât pe bancă se află un doctor sau un asistent.

- De cele mai multe ori nu există ambulanţă la meciuri de Liga a 4-a şi Liga a 5-a ?

- Aici nu, pentru că nu este obligatoriu, sigur că ar fi foarte bine să fie. Și eu stau mereu cu teamă, sunt cea mai fericită atunci când se termină totul cu bine, mărturisește Camen Morariu, medic sportiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri