An de vis pentru Simona Halep

Data actualizării: Data publicării:
simona halep fericita - GettyImages-10092015-1
Foto: Guliver/GettyImages

Simona Halep va încheia anul pe primul loc în clasamentul WTA, după ce a primit un cadou nesperat de la Caroline Wozniacki. Jucătoarea din Danemarca s-a calificat în finala Turneului Campioanelor: a eliminat-o pe Karolina Pliskova, scor 7 la 6, 6 la 3. Pliskova era singura jucătoare care o putea depăşi pe Halep la final de sezon.

„Nu mă așteptam, nu am știut că sunt atât de aproape, credeam că o să termin pe 4 sau ceva de genul”, a declarat Simona Halep.

Caroline Wozniacki s-a calificat după o pauză de șapte ani în finala Turneului Campioanelor.

„Mă simt grozav. Am jucat un tenis bun în această săptămână şi să fiu în finală, aici, înseamnă mult pentru mine. Mulţumesc fanilor că au venit să mă susţină, ei m-au ajutat să ajung aici!”, a spus Wozniacki, în prezent nr. 6 mondial.

Daneza a învins-o şi pe Halep în grupe cu 6 la 0, 6 la 2.

Simona Halep a intrat, oficial, în vacanţă, după un sezon în care a câștigat cel de-al 15-lea titlu din carieră, la Madrid, și a ajuns și numărul 1 mondial. În 2017, constănțeanca a jucat alte patru finale - la Roland Garros, Beijing, Cincinnati şi Roma.

„Urmează o vacanţă şi o perioadă bună de odihnă, pentru că a fost un an maraton. Am jucat de la Stuttgart până acum non-stop şi nu m-am oprit deloc”, a declarat Simona Halep pentru Digi Sport, după eliminarea de la Turneul Campioanelor.

Pentru constănţeanca de 26 de ani se încheie un sezon în care a reuşit să ajungă în sfârşit numărul 1 mondial, însă acum priveşte spre viitor şi spre următorul obiectiv: un titlu de Grand Slam.

„A fost un an, din punctul meu de vedere, foarte bun, poate cel mai bun, şi cred că a fost cel mai bun fiind nr. 1 în lume. A fost obiectivul meu de până acum, mă bucur de ce am făcut, bineînţeles că aici nu este rezultatul pe care l-am dorit, dar terenul nu a fost favorabil, pot să spun, pentru jocul meu în această perioadă, însă plec cu multe lucruri pozitive, închei anul cu multe lucruri pozitive şi cu cel mai mare plus că am putut să progresez la persoana mea şi la jocul meu”, a declarat Simona Halep în exclusivitate pentru Digi Sport.

Simona a confirmat că va continua alături de antrenorul Darren Cahill, dar işi doreşte să îl păstreze în echipă şi pe Andrei Pavel.

Echipa mea va rămâne la fel. Cu Darren cu siguranţă. Însă cu Andrei va trebui să vorbesc când ajung acasă. Dar sper să rămână în echipă, da", a declarat Simona, în interviul acordat Digi Sport.

Pavel nu a putut fi prezent la Turneul Campioanelor. Este în Israel alături de echipa de Cupa Davis a României.

Citiți și:  Drum către succes, presărat cu spini. Parcursul Simonei Halep în 2017

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri