ADMITERE. Tot mai multe facultăți revin la selectarea candidaților prin examen

Data publicării:
univ

După ce a încercat timp de trei ani varianta admitere în baza mediei de la bacalaureat, conducerea Academiei de Studii Economice revine la examenul scris: 70% test grilă şi doar 30% media examenului maturităţii.

A fost o experienţă calitativ inferioară celei care se obţine cu examen. Acesta este şi motivul sesizat atât de profesori, cât şi de studenţi pentru care senatul ASE a decis reintroducerea examenului de admitere. Este vorba despre calitatea pregătirii studenţilor”, spune Florina Mohanu, purtătorul de cuvânt al ASE.

Şi ca să studiezi la Politehnică trebuie să demonstrezi că ai cunoştinţe solide. „Probele scrise se dau la matematică şi fizică. Studentul poate să aleagă fie două probe de matematică, fie matematică şi fizică”, precizează profesorul Nicolae Ţăpuş.

La unele dintre facultăţi admiterea se face pe baza unui interviu. „Interviul este un chestionar în care studentul trebuie să prezinte, pe lângă un nivel de cunoştinţe tehnice, şi nişte informaţii legate de motivarea de a urma acea facultate”, mai spune profesorul Țăpuș.

La Facultatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, singura modalitate de admitere este cea prin examen scris.

Pledez pentru a selecta cei mai valoroşi, pentru a crea nişte studenţi bine pregătiţi şi mai departe nişte medici foarte buni”, spune Doina Pleşca, decanul UMF Carol Davila.

Calitatea studenţilor este şi un criteriu pentru evaluarea facultăţilor. „ S-au relocat locurile către univeristățile care aduc performanța, e un semnal pentru universități să organizeze examene de admitere serioase”, atrage atenția ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu.

Numărul locurilor disponibile la fiecare facultate va fi făcut public luni.

Facultăţi care organizează examen scris

Energetică

Automatică şi Calculatoare

Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

Transporturi

Inginerie Aerospaţială

Inginerie în Limbi Străine

Ştiinţe Aplicate

Facultăţi care organizează proba orală - interviu

Inginerie Electrică

Inginerie Mecanică şi Mecatronică

Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice

Ingineria Sistemelor Biotehnice

Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Inginerie Medicală

Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor

Sursă: Politehnica Bucureşti

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri