Ambasada SUA, despre cazul Borbely: Toţi oamenii sunt egali în faţa legii

Data publicării:
Laszlo Borbely - UDMR - mfax

Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, nu va fi anchetat de DNA pentru trafic de influenţă. FOTO: Mediafax 

"Unul dintre principiile de bază ale democraţiei este că toţi oamenii sunt egali în faţa legii", a precizat Ambasada SUA, după ce Camera Deputaţilor a decis, miercuri, respingerea cererii de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely.

Misiunea diplomatică a reamintit, totodată, că nu comentează cazuri individuale.

Reacţia Ambasadei SUA survine după ce, miercuri seară, un oficial al Comisiei Europene a precizat, referindu-se la decizia Camerei Deputaţilor, că Executivul de la Bruxelles va monitoriza îndeaproape evoluţiile. "Politica noastră este de a nu comenta cazuri individuale, dar, desigur, vom monitoriza îndeaproape evoluțiile", a declarat pentru Mediafax un oficial al CE.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely.

Comisia juridică a avizat favorabil, în urmă cu două săptămâni, cererea Procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely.

Laszlo Borbely este acuzat că ar fi acceptat să-i fie renovată o casă din Bucureşti sau că ar fi primit bani de la oameni de afaceri. În schimb, ar fi intervenit pentru ca firmele acestora să primească contracte de la Compania Apele Române, aflată în subordinea Ministerului Mediului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri