Cum şi-a construit Tăriceanu apărarea din timp. Lista atacurilor la adresa DNA şi a lui Kovesi

Data publicării:
tariceanu la digi digi24

Ieşirile la scenă deschisă ale preşedintelui Senatului, în sensul descris mai sus, au fost atât de multe şi de virulente în ultimii ani, încât a părut uneori că, dincolo de aparenţa unor convingeri de natură politică, ar putea exista şi unele mize personale. Dosarul în care DNA cere acum urmărirea penală a liderului ALDE, „pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului”, aruncă o lumină nouă asupra atacurilor repetate la adresa instituţiilor implicate în combaterea corupţiei.

Digi24.ro a trecut în revistă cele mai recente poziţionări de acest tip, respectiv din intervalul mai 2015 – mai 2016. Ultimele au doar câteva zile vechime.

18 mai 2016. "Parlamentul a fost decimat. Majoritatea care a câştigat alegerile în 2012 a fost fărâmiţată prin tot felul de manevre. Mă aştept ca după alegeri, parlamentul să analizeze şi să facă mai multe corecţii. (...) DNA şi SRI ies din cadrul legal. Totul se extinde spre justiţie. Când are servicii comerciale, infiltrate în justiţie şi presă, atunci e o mare problemă. Această campanie este atipică pentru că este afectată profund, distorsionată, de arestările care se ţin lanţ de acţiunile de anchetare declanşate de DNA în plină campanie electorală care scot din cursă numeroşi candidaţi”.

11 aprilie 2016. "Declarațiile procurorului șef de la DNA, care a spus că respingerea de către Parlament a cererilor de reținere și arestare a unor deputați și senatori reprezintă un fel de presiune asupra procurorilor, nu sunt neapărat un atac la adresa Parlamentului, ci un atac la Constituție, pentru că dreptul de a aproba sau a respinge cererile de reținere și arestare este consfințit prin Constituție”.

14 martie 2016.Doamna Kovesi se crede autoputernică în România şi a început să dea sfaturi şi păreri de politică externă instituţiilor abilitate prin lege şi Constituţie, neţinând cont sau încălcând principiul separaţiei puterilor în stat. România nu poate să aibă decât o politică externă, decisă de preşedinte şi Guvern, şi este evident că doamna Kovesi ar trebui să facă următorul lucru, să iasă într-o declaraţie publică, să spună că a greşit, sau Preşedinţia şi Guvernul să o pună la punct pe acest subiect”.

7 decembrie 2015. „Nu este un privilegiu acordat parlamentarilor, este privilegiul cetăţenilor de a-şi păstra reprezentantul pe care l-au ales în Parlament. Dacă mergem pe aria populismului ieftin, atunci o să ne gândim să scoatem imunitatea parlamentară. Iar ceea ce se întâmplă în ultima vreme, eu o interpretez ca pe o acţiune susţinută a DNA-ului de decredibilizare a clasei politice şi a Parlamentului, ca instituţie. Lucru foarte periculos” .

17 noiembrie 2015.În România sub pretextul combaterii corupției s-a constituit un cartel instituțional neconstituțional: SRI-DNA. În România, contrar legii, serviciile secrete și-au infiltrat agenți acoperiți în justiție și în politică. În România, prezumția de nevinovăție este anulată de DNA care creează o presiune publică inacceptabilă asupra judecătorilor. DNA anchetează oportunitatea deciziilor politice".

12 iulie 2015.Victor Ponta lasă să se înțeleagă că atâta vreme cât această hărțuire la care este supus de către DNA va continua, nu vrea să afecteze partidul și eu cred că colegii domniei sale trebuie să salute decizia pe care Victor Ponta a luat-o tocmai pentru a proteja partidul și imaginea lui și trebuie cu toții să se strângă și să găsească o formulă mai degrabă interimară pentru că Ponta practic se autosuspendă din partid, nu a demisionat”.

2 iunie 2015.Sunt în fața unei constatări amare, triste. PNL a devenit un partid bolșevic, pentru care drepturile și libertățile individuale nu valorează mare lucru, dar în schimb văd că apreciază foarte mult cătușele”.

26 mai 2015. "Într-o asemenea situaţie, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale unui cetăţean obişnuit au fost încălcate de către doi înalţi magistraţi în mod deliberat şi cu rea credinţă, ve cerem, Domnule Preseditne, să folosiţi atât instrumenteleconstituţionale şi legale de care dispuneţi, cât şi autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui României pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu şi Laura-CodruţaKovesi (...) Există în acest moment atât suspiciunea rezonabilă, cât şi indicii temeinice că Preşedintele ICCJ şi Procurorul Şef al DNA au utilizat abuziv întregul dispozitiv al puterii represive a statului împotriva unui cetăţean obişnuit doar pentru atingerea unui interes privat de natură patrimonială".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri