Fost deputat PNL, reținut de DNA

Data publicării:
captura fost deputat pnl mihai banu 09 07 2015

Mihai Banu este suspectat că a primit 270.000 de euro, în mai multe tranşe, de la un om de afaceri pentru a-i convinge pe unii membri ai Guvernului să aloce bani unei primării din judeţ. Această sumă era necesară pentru plata unor lucrări de construcţie făcute de firma omului de afaceri.

În acelaşi dosar este cercetat, sub control judiciar, şi fiul fostului deputat. Acesta ar fi primit 150.000 de lei de la acelaşi om de afaceri, pentru vânzarea unui teren extravilan de 10.000 de metri pătraţi.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09.07.2015, ora 13:30 și până la data de 10.07.2015, ora 13:30, a inculpatului BANU MIHAI, deputat în Parlamentul României, la data comiterii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile, începând cu data de 9.07.2015 și până la data de 06.09.2015, față de inculpatul BANU LUCIAN, fiul primului inculpat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 2010-2012 inculpatul Banu Mihai, a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la un om de afaceri, suma de 270.000 euro, pentru ca în calitate de deputat să-și folosească influența personală sau prin intermediul altui demnitar, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale.

Din cei 270.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă acestuia, de către omul de afaceri, sub pretextul achiziționării unui teren de la o persoană indicată de același inculpat.

Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător și firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafață de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei.

Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranșe, în perioada 12.08.2010- 22.07.2011, în conturile indicate de inculpații Banu Mihai și Banu Lucian.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Banu Lucian trebuie să respecte următoarele obligații: 

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, 

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, 

e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța procurorilor și să nu ia legătura, direct sau indirect, cu aceștia, 

f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. 

Inculpatului Banu Lucian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri