INTERCEPTĂRI. Cum a fost intermediată mita la Hidroelectrica

Data publicării:
bani 2

 

Procurorii au depus la Tribunalul București referatul care conține interceptări ale discuțiilor dintre denunțător și cei doi reținuți, pentru a-i convinge să emită mandate de arestare preventivă.

Judecătorii Tribunalului București au admis solicitarea şi au emis mandate de arestare preventivă pentru Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă. Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel București, instanța care are ultimul cuvânt de spus în acest caz.

În acest document sunt menționate pasaje din discuțiile dintre Remus Vulpescu, executor al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, denunțător în cauză, și Eugen Brădean, membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica, și Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica S.A și consilier al ministrului delegat pentru Energie, numitul Niță Constantin.

Traseul banilor

Potrivit referatului procurorilor, în 8 octombrie, Remus Vulpescu a fost abordat de Eugen Brădean, membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica, care i-a propus ca în schimbul sumei de 500.000 – 1.000.000 de euro, să fie de acord ca Hidroelectrica să încheie trei contracte bilaterale, fiecare pe o perioadă de patru ani, cu o societate comercială, în scopul furnizării cantităţilor de 200 MWh/h bandă, 50 MWh/h bandă, 50 MWh bandă, adică în total 10,5 TWh (10.500 GWh).

Numitul Vulpescu Dumitru-Remus a mai precizat că inculpatul Brădean Eugen i-a propus suma arătată mai sus cu titlu de mită deoarece, chiar fără votul său, alţi 4 sau mai mulţi membri ai Consiliului de Supraveghere ar fi putut din punct de vedere tehnic să adopte o hotărâre favorabilă, însă aceasta ar fi fost improbabilă în cazul în care el ar fi manifestat o opoziţie fermă şi făţişă, fiind cunoscut că asemenea contracte bilaterale au fost în trecut principala cauză a intrării în insolvenţă a Hidroelectrica S.A”, se arată în referat.

În cadrul aceleiaşi discuţii, Remus Vulpescu l-a întrebat pe inculpatul Brădean Eugen la ce preţ ar urma să fie încheiate contractele iar acesta i-a răspuns că „la un preţ peste preţul de cost”.

Raportându-se la afirmaţiile lui Eugen Brădean, Remus Vulpescu a estimat că se urmăreşte producerea unui prejudiciu în dauna Hidroelectrica de aproximativ 300.000.000 – 400.000.000 lei, sumă de bani rezultată în urma diferenţei de preţ între 175 lei/MWh preţ mediu de piaţă şi 135 lei/MWh cost mediu de producţie, aplicată la cantitatea de 10.500.000 MWh = 10,5 TWh.

„În continuarea discuţiei cu Brădean Eugen, numitul Vulpescu Dumitru-Remus l-a întrebat despre modalitatea în care urmează să îi fie predată, cu titlu de mită, suma de bani mai sus menţionată. Răspunsul lui Brădean Eugen a fost acela de a remite suma de bani cu titlu de mită într-un cont offshore sau în oricare altă modalitate agreată de Vulpescu Dumitru-Remus”, arată procurorii DNA.

„VULPESCU DUMITRU REMUS: Bun! Cum facem noi, că ăsta e contract care trebuie aprobat în Consiliul de Supraveghere?

BRĂDEAN EUGEN: Să... Și eu îţi propun în felul următor, paşii următori, când o să ştiu numele şi o să am draftul de contract, vin ca să ţi-l arăt. Ca să te uiţi pe contract, draftul de contract. Da? După cum am vorbit. Iar vizavi de tranzacţie, eu, cum s-a... după ce s-a semnat asta, cineva o să ia într-un cont toată suma, pentru toată lumea, ca să zic aşa, şi după aia tu-mi spui, îmi indici cum vrei să facem, de acolo, vizavi de...(n.n. referire la modalitatea concretă de primire a sumei de bani oferită cu titlu de mită).

VULPESCU DUMITRU REMUS: Care, bă, toată lumea?

BRĂDEAN EUGEN: Cum?! Sunt trei persoane, patru persoane. În sensul ăsta. Nu pot să-ţi... Ți-am zis, chiar nu pot să-ţi dezvălui. Da' nu...

VULPESCU DUMITRU REMUS: Da' nu vreau!

BRĂDEAN EUGEN: Da' nu... da' nu... şi nici nu... da' n-are, n-are legătură cu tine. Nimeni nu ştie ...[neinteligibil]...

VULPESCU DUMITRU REMUS: Păi şi eu ce garanţie am că tu...?

BRĂDEAN EUGEN: Da' cu tine... că-ţi dau cuvântul meu, îţi dai seama! Nu se pune problema! Îţi dai seama că nu fac tâmpenii din astea. Că altă variantă n-am. Nimeni n-o să-ţi plătească în avans, îţi dai seama. Nu-i vreun contract de consultanţă sau ceva.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Aşa. Şi eu, dup-aia, dacă îmi iau ţeapă, te alerg pe tine sau ce fac?

BRĂDEAN EUGEN: Da' nu-ţi iei! Al...

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nu, nu!

BRĂDEAN EUGEN: Zi propunerea ta, atuncea, na! Şi o pun, o ridic. Nu-i problemă. Că oricum eu nu folosesc numele tău, îţi dai seama, nu se pune preoblema. Asta e numai între mine şi tine. Nici...

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nici...

BRĂDEAN EUGEN: Absolut nimeni nu s-ar... şti. Zi-mi propunerea ta şi ce pro...care e propunerea ta, aşa zic și eu mai departe. Nu-i problemă.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nu. Nu. Deci... în nici un caz nu merg pe încredere.

BRĂDEAN EUGEN: Zi-mi tu cum?

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nici cu tine nici cu nimeni.

BRĂDEAN EUGEN: Zi tu cum, na?! Zi tu cum, na?! E dreptul tău şi e... na! Zi tu cum şi pun problema aşa.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Păi, nu! Hai să fa... hai să facem aşa, ca să fie cât de cât corect pentru toată lumea.

BRĂDEAN EUGEN: Zi!

VULPESCU DUMITRU REMUS: Vii cu contractul, ne uităm ce fel de contract urmează să meciuieşti...

BRĂDEAN EUGEN: Da.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Pentru că, în afară de preţ, mai sunt toate clauzele importante, da?

BRĂDEAN EUGEN: Normal.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Ca să nu ne blocăm în alte probleme juridice sau...

BRĂDEAN EUGEN: Corect, corect, corect.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Garanţii... Să arate bine contractul.

BRĂDEAN EUGEN: Îhî. Bine. Garanţii n-au ce să ofere, că-ţi plătesc în avans. Ştii?

VULPESCU DUMITRU REMUS: O.k.! O lună.

BRĂDEAN EUGEN: În... mereu. Nu o lună. Mereu îţi plătesc. Ei îţi plătesc în avans.

VULPESCU DUMITRU REMUS: În fiecare lună.

BRĂDEAN EUGEN: Da, în fiecare lună.

VULPESCU DUMITRU REMUS: A, bun. Ok.!

BRĂDEAN EUGEN: Deci, n-ai cum să le ceri eligii dacă îţi plătesc înainte de livrare, ştii?

VULPESCU DUMITRU REMUS: Bun.

BRĂDEAN EUGEN: Bun.

VULPESCU DUMITRU REMUS: E-n regulă. De asemenea, vreau să vedem să nu aibă clauză de denunţare unilaterală, de-a... un preaviz de, de două, trei, cinci, douăzeci de, treizeci de zile...

BRĂDEAN EUGEN: Îhm...

……………………………………………………………………

BRĂDEAN EUGEN: Deci, eu presupun că, în afară de cei patru, cum ar veni, este... părerea mea este şi NIŢĂ (ministrul delegat pentru Energie în Guvernul României) inclus şi... probabil încă... probabil, vreun băiat cu ochii albaştri ...[neinteligibil]...

BRĂDEAN EUGEN: Şi ei sunt convinşi...

VULPESCU DUMITRU REMUS: Hm?

BRĂDEAN EUGEN: Presupun că mai e şi vreun alt băiat cu ochii albaştri, probabil, cumva, care-l protejează pe el şi nu ştiu ce ci... Acuma, cine, nu ştiu.

…………………………………………………………………………..

VULPESCU DUMITRU REMUS: Păi, bine, bă, şi dacă ăştia se închid din alţi bani şi nouă ne dau ţeapă după ce noi am aprobat în CS şi tu ai luat contractu'?

BRĂDEAN EUGEN: M-am gândit şi eu. Crezi că mie îmi convine? Eu am pus problema prima dată, da'... mi s-a spus: „Bă, nu se poate. Tre' să ai încredere." Da' acuma, dacă o pun... chiar dacă, normal, nu ştie nimeni de numele tău, dacă o pun, o pun din nou. Şi le zic: „Bă, mai m-am gândit. Nu vreau şi nu ştiu ce..." Vedem ce zic, ştii? Forţez un pic. N-am avea nimic de pierdut, oricum, dacă forţăm acum. Vedem ce zic. Depinde... probabil depinde şi de avansul care îl vroiai tu. Tu crezi că mie nu mi-ar conveni ca să iau avans? Îţi dai seama că mi-ar conveni. Dar n-au vrut. Da' n-au vrut.

BRĂDEAN EUGEN: Ba da, normal! Îţi dai seama că mi se pare, logic! Mi se pare corect. Şi o pun. O pun aşa. Şi n-o pun cu douăzeci. O pun cu treizeci şi cinci. Să vedem ce zic. Ca să ajung, dacă e mult, la douăzeci.(n.n. referire la procentul din suma totală oferită de Brădean Eugen)

VULPESCU DUMITRU REMUS: Da.

BRĂDEAN EUGEN: Păi, nu?

VULPESCU DUMITRU REMUS: Asta negociezi tu, nu...

BRĂDEAN EUGEN: Da, îi negociez, dar îţi zic ţie.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Eu îţi zic ţie ca să ştii unde ne oprim.

BRĂDEAN EUGEN: Da, da. Ok. Rămâne aşa.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Bun. Şi asta când se poate întâmpla?

BRĂDEAN EUGEN: Destul de repede. Eu estimez că undeva în următoarea săptămână.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Ce să se-ntâmple în următoarea săptămână?

BRĂDEAN EUGEN: Să... să... să vină, să vină cu propunerea fin... finală, cu draftul de contract.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Aşa.

BRĂDEAN EUGEN: Şi să aştepte ok-ul meu, al nostru, că e în regulă ca să-l urce pe OPCOM.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Ok. Da'...”

----------- 

„VULPESCU DUMITRU REMUS: Păi, da' tu nu ştii cu cine ai vorbit?

BRĂDEAN EUGEN: Ba da, da'... nu mi-au zis. Mi-au zis că-s mai multe, să vedem care dintre ele şi nu ştiu ce. Condiţia am pus-o care ai zis-o şi tu: „Domn'e, să nu fie din ăia vechi!" Şi mi-au zis: „Da, sunt mai multe în ăla. O să-ţi comunicăm numele în câteva zile." Da' eu presupun că de ei e vorba şi îţi spun de ce presupun: pentru că, probabil că oricum ştii sau dacă nu ştii îţi spun, acolo sunt un mănunchi de oameni de la... numai... de la toate cele trei partide reprezentative şi ...[neinteligibil]... și alții. Sunt, eu un... un spectru... un nucleu dur, ca să zic aşa. Şi e pe zona CLUJ, ca să zic aşa. E acel nucleu dur. Asta e aici. Eu presupun... înclin nouăzeci la sută că ei sunt. Da' vedem. Şi e ok dacă-i aşa. M-am uitat, adică nu... n-are trebui să fie probleme...

VULPESCU DUMITRU REMUS: Bă, ăştia se ...[cuvânt obscen]... pe noi, bă! Î... bă... Noi semnăm că le aprobăm contractul şi dup-aia, dacă ne luăm ţeapă ce-am făcut?

BRĂDEAN EUGEN: Eu s... sunt de acord cu tine, de asta sunt de acord şi spun de propunerea asta şi o să le mai zic, negociem, vedem.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nici măcar nu poţi să te duci la ei să le zici „Bună ziua!", dup-aia, că...

BRĂDEAN EUGEN: Ştiu, ştiu. M-am gândit şi eu. Ţi-am zis că, din prima, am pus şi eu condiţie: „Domn'e, că nu se poate..."”

…………………………………………………………………………

Ulterior, în 17 octombrie, Remus Vulpescu și Eugen Brădean s-au întâlnit în sediul Hidroelectrica, ocazie cu care acesta din urmă i-a comunicat primului că nu se află în posesia unui proiect al contractului ce urma a fi încheiat, urmând să îl contacteze atunci când va fi în măsură să facă acest lucru.

A doua zi, pe 18 octombrie 2013 pe platforma de tranzacţionare OPCOM a fost publicată oferta de cumpărare S.C. Energon Power & Gas S.R.L. pentru cumpărarea unei cantităţi de energie electrică. Sesiunea de licitaţie pentru acest pachet urmează să aibă loc în data de 29 octombrie 2013. Preţul fix ofertat de cumpărător pentru întreaga perioadă este de 165 lei/ MWh.

„Astfel, în ziua de 19.10.2013, în intervalul orar 15:30- 16:50, Vulpescu Dumitru Remus și Brădean Eugen au participat la o întrevedere în incinta restaurantului La Fattoria situat pe șoseaua Nordului din municipiul București. Cu acest prilej, Brădean Eugen i-a relatat interlocutorului că persoanele care prin intermediul său oferă suma de 800.000 euro sunt dispuse să crească „potul” cu încă 100.000 euro, 150.000 euro, poate chiar mai mult, dar nu sunt de acord cu remiterea unui avans”, arată procurorii.

Totodată, Eugen Brădean l-a asigurat pe Remus Vulpescu că, dacă în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica va aproba încheierea contractului de vânzare a energiei electrice către S.C. Energon Power and Gas S.R.L., după semnarea acestuia va primi întrega sumă de bani.

„BRĂDEAN EUGEN: Ziceam că ăla e, într-adevăr, contractul …(neinteligibil)…uită-te şi tu, să vezi. Eu am făcut nota draft. Mai rămâne ca să răspundă la solicitarea aia…pe care am făcut-o. Ai văzut cum arată?...Că ei au venit cu o altă…contra-ofertă, ca să zic aşa, în sensul că, la fel putem şi noi să ne facem că plouă, cum ar fi, că fac pe treaba aia,… ştii?...dau avansul şi dup-aia au surpriza neplăcută că nu se face…au venit cu contra…răspuns,… ştii?...că de unde au garanţia că se fac, că nu e vorba de bani, aicea e vorba că de unde….că dup-aia rămân ei. Că ce fac, ne aleargă pe noi doi, …(neinteligibil)…nu ştiu cealaltă persoană, …(neinteligibil)…că niciodată n-au făcut, n-au dezvăluit cine, identitatea…., mă refer la mine, ştii?....Să m-aleagă pe mine?...Şi au făcut altă auto-ofertă, în sensul că au plusat încă o sută cincizeci de mii de euro, vis-a-vis de …(neinteligibil)…din ţară. Adică să…au zis domne, sunt dispuşi în loc de şapte sute cincizeci, să dea nouă sute de mii sau…poate, cum negociem, poate chiar un milion. Dar nu probase. Şi eu m-am ţinut…şi eu m-am ţinut cu avansul, si urma să ne mai auzim peste trei zile, adică duminică, adică mâine. Vedem…!

VULPESCU DUMITRU REMUS: Asta e pe încredere, aşa, pă ce?

BRĂDEAN EUGEN: Ştiu eu, eu ţi-am zis …(neinteligibil)…cu părerea . Numai că şi ei au venit cu aceeaşi chestie, de unde …(neinteligibil)…facem, şi dup-aia…(neinteligibil)…au venit cu aceeași…n-au zis nu categoric, da’…nu…nici… da’ nici da…, ştii?

VULPESCU DUMITRU REMUS: Bun, şi?

BRĂDEAN EUGEN:… în clipa aceasta…(neinteligibil)…mai bine că nu sunt…că dă banii…

VULPESCU DUMITRU REMUS: Şi când vor să facă….? Bun, hai să presupunem….

BRĂDEAN EUGEN:…imediat, imediat….au zis că în câteva zile…

VULPESCU DUMITRU REMUS: Păi care, băi, imediat, că trebuie şedinţă de Consiliu de Supraveghere…

BRĂDEAN EUGEN: Nu, mă refer…nu, am crezut că te referi la plată…nu, când vor să facă, e pe douăş’nouă licitaţia, şi eu vreau să o bag în şedinţă, na, pe douăş’doi…pe douăş-doi …”

DNA: Ioan Mihăilă a stabilit „comisionul” cuvenit lui Remus Vulpescu

În 21 octombrie, Ioan Mihăilă a venit la restaurantul Barbizon, așezându-se la masa la care se aflau deja Remus Vulpescu și Eugen Brădean.

Ioan Mihăilă i-a comunicat lui Remus Vulpescu că Eugen Brădean este un simplu executant aflat la dispoziția sa și că, din acel moment ei doi vor deveni „parteneri”. Prezent la discuții, Eugen Brădean a achiesat afirmațiilor lui Ioan Mihăilă, acesta din urmă precizând că pregătește „această tranzacție de trei, patru luni de zile și că este doar prima dintr-un șir mai lung”.

În plus, Ioan Mihăilă l-a asigurat pe Remus Vulpescu că este vorba despre persoane care „fac asta de 15 ani” și că suma primită cu titlu de mită urmează a fi disimulată sub aparența unui contract de comision ce urmează a fi încheiat de către o firmă off-shore și firma achizitoare a energiei electrice.

Concret, Ioan Mihăilă a stabilit „comisionul” cuvenit lui Remus Vulpescu la suma de 1.400.000 euro, cotă egală cu cea ce urmează a fi primită de Eugen Brădean.

Referior la plata „avansului”, Ioan Mihăilă l-a încredințat pe Remus Vulpescu că „nu vor fi probleme, deși este neobișnuită în astfel de situații o asemenea cerere”, ba chiar fiind dispus să plătească din fonduri proprii cei 150.000 euro. Totodată, Mihăilă Ioan și-a exprimat dorința de a pretinde și pentru sine în avans suma de 150.000 euro, iar în cazul în care ar primi mai mult de 300.000 euro (50.000 de fiecare), diferența să fie împărțită în cote egale.

„MIHĂILĂ IOAN: Nu. E o afacere bună! Zic eu un început al colaborării noastre. La noi doi mă refer, că el este un executant, dacă nu e cuminte îl dăm afară(n.n. referire la inculpatul Brădean Eugen)

VULPESCU DUMITRU REMUS: Sau nu-i prelungim mandatu’!

MIHĂILĂ IOAN: Păi, e tot aia! Problema cu… avansamentu' acestei bucăţi lichide n-am luat-o în calcul. Oamenii sunt foarte serioşi, nu e problemă. Eu garantez acea cifră, că nici mie nu mi-ar sta rău. O să am o discuţie zilele ăstea cu… Vorbim aceeaşi limbă, da?

VULPESCU DUMITRU REMUS: Da! Da!

MIHĂILĂ IOAN: Deci, e vorba de o su… de o sumă minimă de o sută cincizeci…

VULPESCU DUMITRU REMUS: De mii de euro!

MIHĂILĂ IOAN: Da! Nu… nu mai pomenim.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Da.

MIHĂILĂ IOAN: Care, spun că şi pe mine m-ar interesa…

VULPESCU DUMITRU-REMUS: Nu, pe mine nu mă interesează asta, pe mine mă interesează…

MIHĂILĂ IOAN: Nu…

VULPESCU DUMITRU REMUS: Discuţia de ansamblu.

MIHĂILĂ IOAN: Discuţia de ansamblu este cea care v-a prezentat-o, că nu cred că vă minte.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nici eu nu cred.

MIHĂILĂ IOAN: Eu nu l-am văzut…

BRĂDEAN EUGEN: Vrei să-i dau eu?

VULPESCU REMUS: Eu nu pun mâna pe bani!

MIHĂILĂ IOAN: Eu pun mâna dacă...! Eu n-am luat bani în viaţa mea, dar ăştia ştiu de unde îi iau! Găsiţi formula!

BRĂDEAN EUGEN: Bine! Hai, că găsesc eu! Am găsit o formulă ...[neinteligibil]...!

MIHĂILĂ IOAN: Găsiţi formula!

BRĂDEAN EUGEN: Formula e, formula e: îi iau eu şi-i predau cui îi spui, cui îi spui tu!

MIHĂILĂ IOAN: Eu cred că-i mai uşor, mai uşor de afară. Se dă direct afară.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Dumneavoastră îi daţi lui, eu îi trimit lui pe cineva îi ia de acolo.

MIHĂILĂ IOAN: Da, da, eu mă descarc de problemă!

VULPESCU DUMITRU REMUS: Dumneavoastră vă descărcaţi şi eu nu pun mâna pe bani.

MIHĂILĂ IOAN: Da Domn’e!

BRĂDEAN EUGEN: Da, da și facem aşa!

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nu, nici o sută de euro.

MIHĂILĂ IOAN: Cum credeţi, poţi face!

VULPESCU DUMITRU REMUS: Nicio sută de lei.

MIHĂILĂ IOAN: Deci, eu astăzi, mâine discut cu ei de această formulă. Ok! Eu spun: "Băi, omu' vrea în avans această cifră!"

VULPESCU DUMITRU REMUS: Dar cum facem după aia pentru restu'?

BRĂDEAN EUGEN: Acolo nu....

VULPESCU DUMITRU REMUS: Restu' faceţi un offshore şi mi-l daţi cu totul sau vă dau eu un offshore.

MIHĂILĂ IOAN: Pentru restu' îmi daţi un offshore care-l bag în acest contract şi partea dumneavoastră vine direct la dumneavoastră în fiecare lună, că contractul se operează lunar.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Păi, nu! Unde? N-ai zis aşa!

BRĂDEAN EUGEN: Nu, n-am, n-am ştiut nici eu asta! Nu aşa...

MIHĂILĂ IOAN: Păi, cum? Da' nu este decontare lunară?

VULPESCU DUMITRU REMUS: Păi, da' nu încheiem contractul o dată şi după facem... HIDRO n-are clauză de denunţare!

BRĂDEAN EUGEN: Da, n-are clauză de denunţare!

MIHĂILĂ IOAN: Nu, nu, contractul îl încheiaţi cu el, încheiaţi cu ălalatu', de fapt. N-o să aveţi treabă cu HIDRO, aveţi treabă cu ăsta de cumpără. Offshorul face un contract cu ăsta de cumpără de comision zero.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Şi-şi ia comision când ăla încheie contractul.

MIHĂILĂ IOAN: Nu. Când ăla face plata vă dă comisionul. Aşa-i normal!

VULPESCU DUMITRU REMUS: Staţi Domn’e puţin! Deci, cumpărătorul o să tot plătească la HIDRO timp de patru ani.

MIHĂILĂ IOAN: Da.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Noi nu încasăm comisionul în patru ani? Sau încasăm comisionul în patru ani?

MIHĂILĂ IOAN: ...[neinteligibil]... Acest avans...

VULPESCU DUMITRU REMUS: Vezi, că mi-ai zis altceva!

BRĂDEAN EUGEN: N-am ştiut nici eu asta! N-am ştiut! Pe cuvânt că n-am ştiut!

MIHĂILĂ IOAN: Acum cu acest avans este neobişnuit. De obicei nu se plăteşte avans, dar eu am să forţez această chestiune. Deci, am să propun această chestiune şi suntem legaţi de el patru ani.

VULPESCU DUMITRU REMUS: Îhî!

MIHĂILĂ IOAN: Şi eu aş fi vrut să-mi dea banii înainte.

BRĂDEAN EUGEN: Nu, n-am ştiut! N-am ştiut nici eu!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri