Magistrați audiați la DNA. Păgubit într-un dosar judecat de Ion Stanciu: Eram ca o minge de ping-pong cu care se jucau judecătorul și lichidatorul

Data publicării:
vasilis moustakis cu scris

Omul de afaceri Vasilis Moustakis a încercat mai bine de şase ani să îşi recupreze banii investiţii în halele de la întreprinderea de piese radio și semiconductori Băneasa. A ajuns în curtea fabricii în anul 2000, cu trei ani înainte ca statul român să-i vândă fabrica lui Omar Haysam. A închiriat spaţii, a investit bani şi s-a apucat să îmbutelieze sucuri naturale şi ape minerale.

„Am făcut investiţiile de aproape 300.000 de euro care au fost aprobate de Consiliul de Administraţie a Băneasa şi de AVAS”, spune el.

În 2008, fabrica a intrat in insolvenţă, iar Vasilis Moustakis a contestat procedura în instanţă. De atunci s-a tot plimbat între lichidatorul judiciar al al IPRS Băneasa, judecătorul Ion Stanciu şi ceilalţi creditori. Falimentul s-a declarat în 2012, iar anul trecut Vasilis Moustakis a depus plângere penală împotriva celor implicaţi în faliment şi insolvență.

„La un moment dat m-am aflat ca o minge de ping-pong pe care o jucau judecătorul cu lichidatorul și lichidatorul cu comitetul creditorilor”, spune omul de afaceri.

Erau ca un „cuib de viespi, să mă mănânce”, adaugă el.

Omul de afaceri mai spune că i s-au cerut 600.000 de euro în acest caz.

„Acest lucru l-am scris în plângerea mea la DNA. Dacă nu dădeam această, suma făcea în așa fel să îmi pună obstacole, lucru care s-a întâmplat”, spune el.

Anul acesta, anchetatorii i-au trimis o adresă prin care îl înştiinţau că au început urmărirea penală. Vasilis Moustakis s-a dus personal să i-o arate judecătorului Stanciu.

„Am avut plăcerea, după atâţia ani, să cred că se face dreptate. Şi simt că o să fie dreptate”, spune el.

Omul de afaceri susţine că firma sa a intrat în faliment din cauza tergiversărilor din instanţele de judecată.

Procurorii DNA audiază în acest moment patru judecători de la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII civilă, pe care îi suspectează că, direct sau prin intermediari, „aceştia ar fi pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/a nu îndeplini sau a întârzia acte privitoare la îndatoririle de serviciu, respectiv atribuirea anumitor dosare de insolvenţă, numirea unor administratori judiciari în dosare de insolvenţă ori furnizarea de informaţii în legătură cu dosare de insolvenţă în favoarea unor lichidatori judiciari sau administratori judiciari care erau interesaţi în cauze aflate în soluţionare la judecătorii vizaţi de cercetări”, potrivit DNA.

Unul dintre cei patru magistrați, Mircea Moldovan, a refuzat inițial să meargă la audieri, deși la el acasă au venit polițiști cu mandat de aducere.

Timp câteva ore, magistratul s-a ascuns în casă de unde, a sărit apoi gardul şi a fugit. După alte aproximativ două ore, judecătorul s-a predat la DNA. El le-a spus jurnaliștilor că a fost „la plimbare”.

Mircea Moldovan este judecătorul care a dispus intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri