Robert Cazanciuc: „După opt ani de zile, MCV riscă să devină un mecanism mai degrabă politic”

Data publicării:
cazanciuc la digi

Dacă trebuie sau nu să continue MCV este o decizie eminamente politică, spune ministrul Cazanciuc. România are angajamente asumate la aderare. Are acest Mecanism, care ar fi trebuit să dureze de trei ani, dar durează deja de opt. Ideea este să fie convinși partenerii că toate angajamentele au fost îndeplinite. Avem o decizie politică a președintelui CE, Jean-Claude, Juncker ca în mandatul acestei Comisii, Mecanismul să fie ridicat. Ridicarea acestui Mecanism ar însemna că lucrurile din România sunt comparabile cu majoritatea statelor Uniunii Europene. Este în interesul nostru s-o facem cât mai repede, a arătat ministrul.

El a spus că a participat săptămâna trecută, la Bruxelles, la o audiere în cadrul Comisiei pentru control bugetar (din care face parte europarlamentarul Monica Macovei – n.r.) a Parlamentului European. „Nici măcar cei prezenți, invitați în sală, nu au înțeles foarte bine de ce trebuia această audiere în cadrul Comisiei de control bugetar a Parlamentului European. Am ales să particip în semn de respect față de Parlament”, a declarat Robert Cazanciuc.

Realizatorul Luca Niculescu a menționat că potrivit unui sondaj, trei sferturi dintre români consideră că MCV-ul este bun și trebuie să continue, deși chiar șeful statului spunea că unul dintre principalele obiective ale României este ca MCV să fie ridicat. „Sigur, de-a lungul anilor, a fost o formă în care noi ne-am respectat anumite angajamente. După opt ani de zile, el riscă să devină un mecanism mai degrabă politic decât un mecanism tehnic, de sprijin pentru România, și tocmai acest lucru trebuie evitat”, a declarat ministrul justiției. El susține că de acest lucru este conștientă și Comisia Europeană, iar în relația dintre România și CE sunt lecții învățate ce pot fi folosite în alte mecanisme de cooperare la nivelul Uniunii Europene. „Dacă s-ar închide acest Mecanism, între România și Bruxelles, între Bulgaria și Bruxelles, nu înseamnă că nu vor exista în continuare mecanisme europene în care toate statele membre să participe. Aceasta este până la urmă soluția, credem noi, rezonabilă”, a declarat Robert Cazanciuc la Digi24. „Nu un MCV pentru toată Europa, ci un parteneriat în care fiecare stat membru să poată fi comparat cu același tip de instrumente”, a precizat el.

Ar fi fost posibile toate aceste progrese din justiția României din ultimii opt ani fără MCV? Ministrul Cazanciuc crede că da, pentru că „societatea nu poate sta în loc”. Ceea ce nu știm este ritmul în care s-ar fi făcut aceste reforme. El recunoaște că dacă cineva vine din afară și-ți atrage atenția asupra unor aspecte nu înseamnă în mod necesar că este un lucru rău. „În propria noastră ogradă nu vedem uneori anumite lucruri”, spune ministrul.

Faptul că cel mai nou stat al UE, Croația, nu are un Mecanism de Verificare, deși are probleme cu corupția, ministrul Cazanciuc îl pune pe seama abilității Zagrebului de a-și negocia aderarea.

Ministrul recunoaște că uneori este stingherit la reuniunile europene de existența MCV, deși nu se simte „scos la tablă” în relația cu echipele de la Bruxelles care au venit în România pentru evaluările periodice sau când se întâlnește cu oficiali ai Comisiei. „N-aș putea spune că e întotdeauna o situație de egalitate, mai ales când pari să nu ai drepturi depline raportat la anumite mecanisme europene. Evident că poate fi puțin frustrant când te uiți în jurul României și vezi lucruri care merg mai rău decât în România, care nu se văd într-un asemenea Mecanism de Cooperare și Verificare”, a declarat Robert Cazanciuc.

„În mod cert Mecanismul a avut lucruri bune, dar după un anumit număr de ani, riscă să devină un mecanism mai degrabă politic, în care riscăm să mergem într-un termen pe care nici noi nu-l știm”, a insistat ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri