Corupţie în Mehedinţi: Şeful filialei PSD din judeţ, reţinut pentru 24 de ore, după şeful Poliţiei şi cel al Consiliului Judeţean

Data publicării:
head

Şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi şeful Consiliului Judeţean, Adrian Duicu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore după o lungă noapte de audieri, fiind acuzaţi de fapte de corupţie. În jurul orei 8 dimineaţa, a fost reţinut şi preşedintele filialei PSD Orşova. În dosar este vizată şi directoarea Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin.

ACTUALIZARE ora 8:00 Şeful Partidului Social Democrat filiala Mehedinţi, Constantin Popescu, a fost şi el reţinut pentru 24 de ore în scandalul de corupţie în care au ajuns după gratii şeful Poliţiei şi al Consiliului Judeţean.

Potrivit procurorilor, Ştefan Ponea şi Adrian Duicu s-ar fi folosit de influenţa conferită de funcţiile deţinute pentru a determina mai mulţi funcţionari din cadrul unor instituţii de interes public din Mehedinţi să îndeplinească acte de serviciu în favoarea intereselor personale ale celor doi sau ale apropiaţilor.

Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2012-2013 şi în cursul lunii ianuarie a acestui an.

A fost adus pentru audieri la sediul din Bucureşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei PSD Orşova, iar în dosarul de corupţie ar fi implicată şi directoarea Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin, dr. Doina Boruga.

Nu sunt vinovat cu nimic”, a spus Adrian Duicu în faţa jurnaliştilor prezenţi la sediul central al DNA. Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi a fost adus cu mascaţii la sediul DNA din Bucureşti, după ce a fost ridicat din locuinţa părinţilor săi din comuna Topleţ, judeţul Caraş-Severin.De-acolo, anchetatorii au plecat şi cu doi saci cu documente.

La sediul DNA a ajuns şi secretarul primăriei din Orşova, Marian Boţilă. Iată dialogul său cu presa:

- E adevărat ce spune DNA?

- E vorba de câteva abuzuri din partea autorităţii locale, respectiv a Primăriei Orşova, cu privire la vânzarea şi concesionarea unor terenuri care au aparţinut autorităţii locale.

- Spuneţi ne mai exact.

- Modul cum au fost cumpărate şi concesionate şi evaluarea acestora. Din punctul meu de vedere, sunt subevaluate.

- Cam cu cât?

- Au fost cumpărate la aproximativ 6, 7 euro, în condiţiile în care terenul depăşeşte 33 de euro pe metrul pătrat.”

În acelaşi dosar ar fi implicată şi directoarea Spitalului Judeţean din Drobeta-Turnu Severin, dr. Doina Boruga. Procurorii DNA au descins în locuinţa ei şi la spital. Percheziţii s-au desfăşurat şi la Direcţia de Finanţe Publice, la Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi la sediile celor două televiziuni ale apropiaţilor preşedintelui Consiliului Judeţean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri