Traian Băsescu, atac la Cătălin Predoiu: Nu a fost un ministru al Justiției corect, a negociat cu toată lumea

Data publicării:
traian basescu 2 cotroceni 8 oct

„Da, domnule prim ministru, s-a făcut o eroare, cel puţin din partea mea. Din partea domnului Predoiu şi poate acum aveţi explicaţia de ce nu-l susţin. El a negociat cu toată lumea în parlament cum să arate codul de procedură penală, iar când am înţeles acest lucru mi-am dat seama că n-a fost un ministru al Justiţiei corect. Dar prim ministrul poate să corecteze această eroare, iar eu îi cer public să o facă”, a declarat șeful statului joi, într-o conferință de presă.

Președintele a făcut referire la semnalele transmise azi premierului atât de conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și de cea a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

DNA şi-a exprimat „deosebita îngrijorare” privind intrarea în vigoare, în forma adoptată de Parlament, a prevederilor Noului Cod Penal şi ale Noului Cod de Procedură Penală la data de 1 februarie 2014. Potrivit DNA, în această situaţie „există un risc major ca eficienţa investigaţiilor în cauzele de corupţie să fie semnificativ diminuată”.

Una din situaţiile menționate de DNA se referă la faptul că normele tranzitorii nu cuprind prevederi referitoare la măsurilor de supraveghere autorizate potrivit legii vechi şi care sunt în curs şi nu reglementează situaţia persoanelor împotriva cărora s-a dispus începerea urmăririi penale potrivit vechilor dispoziţii, ceea ce va genera dificultăţi de interpretare în practică.

Astfel, interceptarea convorbirilor telefonice este înlocuită cu instituţia supravegherii tehnice, iar regimul interceptărilor efectuate până în prezent în raport cu noua instituţie nu este suficient reglementat.

„Tocmai pentru că a fost vorba de un conses în sistemul judiciar şi sistemul politic a fost foarte uşor de construit un consens între Bruxelles şi Bucureşti pentru adoptarea acestor coduri. Tocmai pentru că e vorba de un rezultat pozitiv în ansambul său, cred că în acest moment trebuie să privim fără patimă politică propunerile venite din sistemul judiciar pentru îmbunătăţirea codurilor şi lăsând la o parte orice orgolii, să le susţinem şi să le promovăm. Cred că a începe acum un meci politic legat de viitorul acestor coduri este păgubos pentru România şi de asemenea fac un apel la premierul Ponta, la ministrul Justiţiei şi la toţi actorii politici de a lucra în acest moment pentru implementarea codurilor aşa cum s-a lucrat la elaborarea lor. Codurile au fost un succes pentru România, au fost notate pozitiv în raportul de ţară şi ar fi păcat să pierdem acest avantaj politic pentru cetăţenii români”, declara Cătălin Predoiu joi, înainte de declarația de presă a președintelui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri