Antonescu despre relaţia cu Ponta: Este indecent să mai pozăm în cuplu politic în faţa cetăţenilor

Data publicării:
liderii USL crin antonescu si victor ponta - mfax

"În momentul în care am ajuns în situaţia de a ne face unul pe altul mincinos, şi numai unul e mincinos, nu sunt amândoi, este indecent să mai pozăm în cuplu politic în faţa cetăţenilor, măcar la nivelul imaginii. Lucrăm, ne întâlnim, decidem, dar conferinţe de presă împreună şi concerte de presă nu mai dăm", a argumentat Crin Antonescu.

Acesta a mai spus că a cerut desemnarea unui purtător de cuvânt al USL, care să comunice cu presa, cu opinia publică, deciziile care se iau.

"Eu nu fac parte din categoria acelor oameni politici de felul Traian Băsescu sau, mă tem, Victor Ponta, care după ce s-au scuipat în faţa unei ţări întregi să apară din nou de mână", a declarat liderul PNL.

La începutul săptămânii, Crin Antonescu și Victor Ponta și-au adus acuzații dure, în două conferințe de presă. În timp ce președintele PSD a afirmat că liderul PNL „spune altceva decât e adevărat”, șeful Senatului a replicat: „spre deosebire de alții, nu am fost dovedit niciodată mincinos”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri