Traian Băsescu a semnat pentru locuinţa de protocol, dar încă nu se poate muta în ea

Data publicării:
basescu caini

Până când Traian Băsescu se va muta efectiv în locuinţa de protocol, va mai dura ceva timp. Asta deoarece vila din strada Gogol, al cărei ultim locatar a fost Mioara Roman, este într-un amplu proces de renovare.

Lucrările nu sunt gata. În interior sunt ţevi ruginite, pereţi decopertaţi, instalaţii sanitare lipsă, cabluri electrice care ies din pereţi. Toate ar trebui puse la punct în timp util.

Cunoscut ca iubitor de câini, fostul preşedinte le-a cerut muncitorilor care se ocupă de reamenajarea curţii să-i facă şi un adăpost pentru căţei.

La începutul anului, Traian Băsescu a amenințat că dă în judecată Guvernul pentru că nu-i dădea o locuință de protocol care să corespundă prevederilor legale. Șeful Guvernului a găsit atunci o explicație.

"Domnul Băsescu este un client foarte cusurgiu. Ultima oară, știu că i-au transmis şapte, nu e o cifră, cum zice românul, chiar era o listă cu şapte posibile locuințe. Până la urmă, o să-și aleagă una din ce mai are RA-APPS-ul", a declarat Victor Ponta la acea vreme.

Potrivit legii, Traian Băsescu avea la dispoziţie 60 de zile de la terminarea mandatului să se mute din vila de protocol pe care a ocupat-o în timpul celor două mandate. Termenul s-a scurs deja, dar fostul şef de stat spune că nu se poate muta, de vreme ce RA-APPS-ul nu i-a pus la dispoziţie, în timp util, o locuinţă corespunzătoare.

Surse apropiate lui Traian Băsescu spun că asta ar echivala cu prelungirea termenului de şedere în actuala vilă de protocol.

Noua locuinţă, din strada Gogol, are 350 de metri pătraţi, şapte camere, două dependinţe şi o curte de aproximativ o mie de metri pătraţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri