C. Antonescu: La rectificarea bugetară nu pot fi alocate sume considerabile pentru sănătate

Data publicării:
crin antonescu senat resized 5360201-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu-1

Totuși, Crin Antonescu nu-l consideră pe ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, vinovat de criza din sistemul de sănătate.

Consider că nemulţumirea medicilor are o bază reală. Discutăm de ani de zile despre starea acestui sistem, despre condiţia precară, din punct de vedere material, financiar, cu alte cuvinte despre modul în care sunt plătiţi în sistemul public de sănătate medicii. Ştim aceste lucruri, le-am spus şi noi la rândul nostru. Nu văd însă cu ce este vinovat actualul ministru al Sănătăţii”, a spus Crin Antonescu, citat de Mediafax.

Liderul PNL mai spune că partidul îl sprijină toți miniștrii, inclusiv pe Eugen Nicolăescu, dar sume considerabile nu va primi nici unul dintre ei la rectificare.

Bugetul României, din câte ştiu, din câte discutăm şi cu domnul ministru şi cu ceilalţi miniştri, nu este în situaţia în care la rectificare acum să facă alocări în plus, spectaculoase într-un domeniu. Situaţia nu este în această privinţă deloc roz. Ştim foarte bine că bugetul rămâne unul neîndestulător”, a spus Crin Antonescu.

Președintele PNL a mai spus că în domeniul sănătăţii este nevoie de „o anumită răbdare”.

Nu se poate peste noapte, nu se poate în cursul acestui an să avem o creştere considerabilă a veniturilor în sănătate, din păcate”, a precizat Crin Antonescu.

Declarațiile președintelui PNL vin în momentul în care medicii amenință cu prima grevă în aproape zece ani, dacă salariile rezidenților nu sunt dublate de la 1 iulie.

Rezidenții câștigp în medie 900 de lei pe lună, iar dublarea salariilor ar însemna doar 20 de milioane de euro anul acesta, spune colegiul medicilor, care a anunțat declanșarea protestelor.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le transmite însă că nu are bani pentru majorări salariale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri