C.T. Popescu, despre numirea Alinei Gorghiu în fruntea PNL: „Este o manevră politicianistă a domnului Klaus Iohannis”

Data publicării:
cristian tudor popescu ctp 5345359-Mediafax Foto-Octav Ganea-3

Alegerea Alinei Gorghiu în funcția de copreședinte al PNL, în detrimentul lui Ludovic Orban, este potrivit jurnalistului Cristian Tudor Popescu efectul unei „înțelegeri” dintre Klaus Iohannis și Vasile Blaga.

A contat interesul personal al domnului Klaus Iohannis, este o manevră politicianistăDacă ne uităm la cei doi candidaţi, frageda doamna Gorghiu, nu ne uităm la vârsta domniei sale, ci la experienţa politică, la capacitatea de a lupta la scenă deschisă cu un adversar puternic, la forţa discursivă a doamnei Gorghiu şi la capacitatea de a se adresa mai multor categorii de cetăţeni, este fragedă în raport cu Ludovic Orban. Normal Ludovic Orban ar fi fost urmașul lui Crin Antonescu. A probat și abilități tehnice, la alegeri platforma sa a fost cea mai bună în campanie, deși nu a câștigat. Este un om politic, matur, cu forță care ar fi fost mai potrivit la conducerea PNL”, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Acesta a mai spus că Alina Gorghiu a fost aleasă în funcția de președinte al PNL „pentru ca domnul Blaga să nu aibă un concurent de talia lui Ludovic Orban”. „Este o mișcare firească dintre Klaus Iohannis și Vasile Blaga, să nu i-l pună în coastă pe Ludovic Orban, care poate fi destul de incomod. Datorită înțelegerii dintre Iohannis și Blaga, domnul Iohannis s-a înțeles mai bine cu domnul Blaga decât cu propriii săi liberali în această campanie. Cu doamna Gorghiu alături, domnul Blaga împărățește”, a conchis jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri