De ce nu poate Klaus Iohannis să ceară suspendarea lui Victor Ponta

Data publicării:
Colaj nou Ponta si Iohannis Digi24 3 -1

 


Potrivit articolului 107 (2), „Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru”.

Articolul 109 prevede că:

(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială”.

Legea răspunderii ministeriale se aplică doar faptelor comise de miniştri/ prim-ministru în timpul mandatului.

Victor Ponta a fost trimis în judecată în dosarul Rovinari-Turceni pentru fapte comise în timp ce era avocat.

Dacă îşi dă demisia, Victor Ponta poate rămâne interimar până la numirea unui nou Guvern.

Citiţi şi

Klaus Iohannis, după trimiterea în judecată a lui Victor Ponta: Imaginea României are foarte mult de suferit

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri