Emil Hurezeanu: Ambii candidați la șefia PNL îi sunt pe plac domnului Iohannis

Data publicării:
Emil Hurezeanu poza foarte buna

Cred că doamna Gorghiu de la început stătea în mintea domnului Iohannis ca redutabil co-președinte al noului PNL. Pentru că doamna Gorghiu, mai mult decât oricine din leadership-ul liberal, s-a angajat cu fervoare în campania electorală” și este un bun purtător de „mesaje liberale”, a apreciat Emil Hurezeanu, în „Jurnalul de Seară”.

Jurnalistul a reamintit că, în spațiul public, a apărut o informație conform căreia fratele lui Ludovic Orban, Leonard, ar urma să facă parte din echipa de consilieri a lui Klaus Iohannis.

S-ar putea ca Iohannis să nu dorească doi Orbani: unul la Cotroceni și celălalt în fruntea partidului . Dar nu depinde de Iohannis. Între Orban și Gorghiu vor alege, totuși, liberalii. Cred că amândoi îi sunt pe plac domnului Iohannis”, a spus Emil Hurezeanu.

Prim-vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu, a declarat miercuri seară, că s-a retras din cursa pentru şefia PNL şi a propus candidatura Alinei Gorghiu, în favoarea căreia s-a exprimat ”foarte clar” preşedintele ales Klaus Iohannis.

Domnul Orban n-a fost în consens cu mine, a rămas să o contracandideze mâine pe Alina Gorghiu. În schimb, mă bucur că am reușit să obțin sprijinul președintelui în funcție al Partidului Național Liberal, domnul Klaus Iohannis, pentru această candidatură. I-am solicitat să ne spună foarte clar dacă o susține pe Alina Gorghiu, având în vedere că inițial mi-am propus candidatura cu susținerea dânsului. A spus foarte clar tuturor că o susține”, a spus Teodor Atanasiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri