Jurnalul de seară. Cât de utilă este Casa Poporului. Ar trebui dărâmată clădirea care adăpostește Parlamentul?

Data publicării:
palatul parlamentului casa poporului - captura digi24

E o problemă acea clădire, fără niciun fel de dubiu. Fără a intra în aspectele legale, dar faptul că mănâncă sume mari de bani nu am niciun dubiu”, a spus Mihai Voicu, deputat PNL, ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul.

După atâția ani să constați că e o clădire care consumă mai mulți bani decât ai avea tu nevoie ca Parlament. E o clădire faraonică din punctul de vedere al spațiului și al cheltuielilor. Normal ar fi fost o decizie să se renunțe la această clădire pentru Parlament, să se mute firme private, să plătească chirie”, a apreciat Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PDL.

„Cert e că stă pe buzunarul cetățeanului”, a adăugat Adriana Săftoiu.

„Doar factura pentru electricitate la Camera Deputaților, dacă nu mă-nșel, e undeva la 20 de milioane de euro pe an. E o gaură neagră, indiscutabil. Clădirea a fost făcută pe munca și pe banii poporului român, dar e nereprezentativă pentru creativitatea poporului român. Un arhitect român ar fi creat, inspirându-se eventual din Brâncuși sau din motive naționale o clădire superbă pentru parlamentul național. Aceea nu este reprezentativă, e o gaură neagră”, a afirmat Valeriu Turcan, consultant politic.

„Dacă nu este recepționată clădirea, responsabilitatea menținerii ei în stare de funcționare este a constructorului. Eu nu știu dacă firmele acestea au rezultat din firmele care au avut angajament inițial. Este foarte probabil că da și atunci nu există decât soluția să o recepționezi și atunci intră la rând cu toată lumea pe licitații și cine câștigă intră acolo. Până atunci răspunde cel care a construit-o”, a spus Ecaterina Andronescu, senator PSD, fost ministru al Educației.

„Nu pot să uit că această clădire a fost făcută numai cu lucruri făcute în România”, a adăugat Ecaterina Andronescu.

Ea a mai spus că sunt foarte mulți vizitatori din vest care vin să vadă Palatul Parlamentului și nimeni nu se plânge că a pierdut vremea.

Şase firme deţin de 23 de ani monopolul tuturor investiţiilor care se fac la Palatul Parlamentului. Dintre acestea, două obţin contracte de la zeci de mii de lei la milioane, în mod constant, fără licitaţie. De ce se întâmplă asta? Pentru că niciunul dintre responsabilii parlamentului din ultimii 24 de ani nu a reuşit să facă recepţia clădirii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri