Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun pentru români. Ce le transmite celor din diaspora

Data publicării:
amicul klaus iohannis-6

Foto:Facebook

Citiți mesajul transmis de Klaus Iohannis:

„Dragii mei,

Crăciunul este o sărbătoare a familiei și a copiilor. În România se află, însă, cei mai mulți copii despărțiți de părinți din Uniunea Europeană. Siliți de greutăți să părăsească țara și să muncească în străinătate, mulți părinți își văd copiii o dată sau de două ori pe an. Unii îi văd o dată la câțiva ani. Singurătatea, abandonul, frica de ziua de mâine, absența dragostei îi transformă pe copiii rămași acasă în cetățeni care cu greu vor ști să-și găsească un loc în societate. Cum să fie generoși și cum să dăruiască dragoste în jurul lor când nimeni nu i-a învățat căldura sufletească a unui cămin?
Românii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie și frig, ca să mă voteze au făcut acest lucru și cu gândul la copiii lor. Au sperat că vor avea în sfârșit o șansă să se întoarcă în țară și să trăiască o viață de familie liniștită. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu și rănile lăsate de despărțirea îndelungată să fie vindecate.
De Crăciun, creștinii se adună în jurul bradului, cântă colinde și mănâncă bunătăți cinstind nașterea Pruncului Iisus în ieslea din Betleem. Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile de sărbătoare către toți copiii ai căror părinți sunt departe, către toți părinții care duc dorul copiilor lor, către toate familiile de români din țară și din străinătate.
Vă urez tuturor Crăciun binecuvântat, încredere în viitor și speranță în viață tuturor copiilor României.”



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri