Luptă pentru putere în noul PNL. Foştii PDL-işti, invitaţi să plece

Data publicării:
teodor atanasiu - mfax 1

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu susţine că liderii liberali din fostul PDL vor dispărea treptat din partid. FOTO: Mediafax 

De faţă cu lideri importanţi ai PNL, precum copreşedintele Alina Gorghiu şi secretarul general Marian Petrache, Teodor Atanasiu a prezentat în faţa colegilor bistriţeni un posibil scenariu de acţiune împotriva noilor parteneri din fostul PDL.

"Noi, fără PDL, nu câştigam preşedintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că, dacă pleacă mâine, îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu. Nu o să plece, nu-s proşti. O să convieţuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând", a susţinut prim-vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu în faţa colegilor de la PNL Bistriţa.

Şi copreşedintele noului PNL a cerut vechilor liberali să se pregătească pentru război cu oamenii lui Vasile Blaga. "Pe mine mă interesează, în principal, să am eu fostul PNL puternic aici. Nu știu dacă iute... Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înțelegeți care e mesajul meu", a punctat Alina Gorghiu.

Oficial, ambele tabere încearcă să nu agite spiritele.

„Este o declaraţie nefericită, o declaraţie atipică. În politică, atunci când ţi-ai dat cuvântul într-un moment în care ai bătut palma cu cineva trebuie să respecţi. Această declaraţie nu cred că va afecta noul PNL. Eu cred că Atanasiu, prin această declaraţie, nu a făcut decât să se izoleze puţin de părerile celorlalţi colegi”, a spus Traian Igaş, senator PNL.

„Nu ne dorim să comentăm anumite glume, anumite afirmaţii care sunt scoase dintr-un context. Nimeni din PNL nu-şi asumă acele opinii. Avem un angajament ferm în legătură cu premierul desemnat, faţă de care nu există nici un semn de întrebare. E vorba de Cătălin Predoiu. Procesul acesta de fuziune este mult prea important ca să ne raportăm la anumite păreri personale”, a spus şi Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

„Nu mă întrebaţi de domnul Atanasiu. Eu am reţinut doar prima propoziţie: „Noi fără PD nu câștigam președintele". Restul presupune doar nişte scuze" conchide Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al fostului PDL.

Conducerea noului PNL îi va cere explicaţii lui Teodor Atanasiu mâine, în cadrul unei şedinţe dedicate, printre altele, stadiului fuziunii în teritoriu şi pregătirii comune pentru viitoarele alegeri locale, susţin surse din partid.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri