Premierul Chinei, tratat ca la el acasă: parchet peste marmură și o sală plină ochi

Data publicării:
premier chinez

Sala Cuza, care numără 800 de locuri, și unde se va ține mâine plenul reunit, va fi plină ochi de parlamentari și de aleși locali, pentru că premierul chinez și-a dorit o ședință grandioasă, așa cum este obișnuit la el acasă.

Pentru asta, autoritățile române s-au dat peste cap. Spre exemplu, au suplimentat numărul de locuri din această sală, iar președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a făcut un apel la toți parlamentarii să fie prezenți mâine la ședința de plen.

România, o necunoscută pentru chinezi

Pentru chinezi, România este o ţară pe cât de frumoasă, pe atât de necunoscută. „Chinezii nu au auzit deloc de România, o pun în aceeași oală cu Ungaria și Polonia, acolo suntem mai câştigaţi”, spune Dragoş Anastasiu, directorul unei companii de turism.

În schimb, vinul şi mâncarea românească sunt apreciate şi la Beijing.

În fiecare an, 20.000 de chinezi vizitează România. Numărul acestora ar fi mai mare dacă turiştii ar obţine mai uşor vize, spun consultanţii în turism. În plus, faptul că România este încă o destinaţie necunoscută poate fi transformat în avantaj. Putem să ne construim o imagine de la zero şi să promovăm grădina Carpaţilor ca un loc în care tradiţiile rurale sunt păstrate de sute de ani, iar pădurile sunt încă virgine.

„Oaspeții noștri chinezi trăiesc într-o lume a urbanizării, încercăm să le arătăm partea frumoasă, tot ce avem ca natură, îi atragem cu tradiții, cu evenimente, eco turism”, susține Răzvan Filipescu, preşedintele ANT.

300 de oameni de afaceri chinezi discută la București despre investițiile în turism, agricultură și energie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri