Rovana Plumb: Am fost informaţi că e decizie comună preşedinte-premier interimar pe salariile demnitarilor

Data publicării:
ROVANA PLUMB facebook

Foto: Facebook

Atât eu, cât şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precum şi premierul Victor Ponta am dorit să includem mărirea salariilor demnitarilor în pachetul mai larg de măriri de venituri pentru toţi bugetarii. Adică, în noua lege a salarizării. În acelasi timp, am fost informaţi că există o decizie comună a preşedintelui României şi a prim-ministrului interimar (Gabriel Oprea, n.r.) de a adopta această măsură mai rapid. Evident, nu am dorit să contestăm o astfel de decizie. În urma intervenţiei de ieri a domnului consilier prezidenţial Dan Mihalache, care a infirmat că preşedintele ar fi dorit adoptarea acestei măsuri mai rapid, am constatat în mod evident că am fost în faţa unei neînţelegeri. Prin urmare, vom amâna intrarea în vigoare a acestei măsuri şi vom reveni la planul iniţial - acela de a include această măsură în legea salarizării”, a declarat, vineri, Rovana Plumb, citată de Mediafax.

Gabriel Oprea a susţinut, vineri, că proiectul privind majorarea salariilor demnitarilor a fost făcut de mai mult timp, iar „ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta”, el spunând că Ponta şi Iohannis „s-au pus de acord în principiu”, dar premierul avea rezerve că preşedintele va susţine ordonanţa.

Premierul Victor Ponta a scris, vineri dimineaţă, pe Facebook, că nu a fost de acord cu ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor, susţinând că acestea vor fi mărite odată cu salariile bugetarilor, urmând să fie emisă o nouă ordonanţă în acest sens.

Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis l-a atacat pe Facebook pe Victor Ponta: „Nu pot să accept ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul își propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerență a actului guvernamental”.

Premierul a răspuns imediat, arătând că ultima discuție pe care a avut-o cu președintele a fost în 5 iunie, când acesta i-a cerut să demisioneze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri