Traian Băsescu: Îmi pare rău pentru cele 127 de familii din Nana

Data publicării:
basescu la agricultori

Traian Băsescu arată că firma italiană de la care fiica sa Ioana a cumpărat 290 de hectare de teren n-a fost supusă unei investigaţii.

Reacţia lui Traian Băsescu vine la câteva zile după ce sechestrul asupra a peste 700 de hectare de teren agricol la Nana a fost făcut public. În această anchetă sunt vizate 12 persoane, foşti sau actuali membri din administraţia locală a comunei, suspectaţi că au retrocedat ilegal sute de hectare de teren în perioada 2005-2010.

„Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010.

Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea.

Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia, iar cei care au încălcat legea vor răspunde.
Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând, spre exemplu, cu judeţele Vrancea şi Timiş.
Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă.
Oare de ce timp de trei ani, cât timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor, nu s-a facut nici o investigaţie?”, se întreabă fostul președinte pe contul de Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri